UNPR Prahova a anunțat astăzi că organizația locală din Băicoi a PNL a trecut la UNPR, ca urmare a deciziei primarului UNPR-ist de a candida din partea liberalilor la alegerile locale din 5 iunie. În paralel, Ciprian Stătescu „și-a luat oamenii" cu el și membrii UNPR Băicoi au trecut la PNL.
Conducerea PNL Prahova, prin vocea copreședintelui Iulian Dumitrescu, spune că deși orice plecare este o pierdere, câștigul este mai mare prin faptul că edilul-șef, alături de alți aleși locali, intenționează să candideze acum din partea liberalilor.
„Organizația PNL Băicoi era foarte slabă, dar orice plecare este o pierdere. În schimb, venirea este mult mai mare decât plecarea, Ciprian Stătescu a venit împreună cu toată echipa, care este de 20 de ori mai mare decât fosta echipă PNL, rămâne să vedem cine va candida acum. Au anunțat că vor candida din partea PNL, în economia luptei pentru Băicoi, venirea lui Ciprian Stătescu, față de plecarea lui Florentin Georgescu este un câștig. Orice plecare este, însă, o pierdere. Nu s-au armonizat lucrurile acolo, a venit cineva, iar alții au preferat să plece.", a explicat Iulian Dumitrescu, co-președinte PNL Prahova, citat de ziarulincomod.ro.
În paralel, Daniel Niculae, liderul UNPR Prahova, spune că în urma acestor schimbări cel mai important este ca cetățenii să fie cei care au de câștigat, nu un partid anume.
„Dânșii au optat să vină la UNPR și au motivat prin acel comunicat de presă, eu pot să spun doar că ne vom bate împreună cu noii colegi să câștigăm Primăria Băicoi. Faptul că au plecat un primar în funcție și niște aleși locali pentru orice partid este o pierdere. Dar, menționez faptul că eu consider că venirea întregii organizații PNL către UNPR pentru noi ca partid politic, la nivel de organizație orășenească, al treilea oraș din județul Prahova, este un câștig. Timpul va dovedi. Din această rocadă, UNPR organizația Băicoi, respectiv UNPR Prahova, câștigă mai mult decât PNL. În jur de 450 de membri s-au înscris în UNPR. Cetățenii vor dovedi ce e de dovedit, ei votează. Atunci vom vedea care este câștigul și care este pierderea pentru comunitate, pentru că al cetățenilor trebuie să fie câștigul, nu al unui partid. Eu cred că este un câștig pentru comunitate faptul că întreaga organizație a PNL a trecut la UNPR.", a declarat Daniel Niculae, președintele UNPR Prahova.