Ședința CL Ploiești de marți, 29 martie 2016, nu a fost lipsită de momente comice, în spiritul comportamentului cu care ne-au obișnuit aleșii locali. Un moment aparte a fost acela când consilierul Gheorghe Sârbu i-a reproșat viceprimarului George Pană că nu i-a sancționat pe unii dintre directorii din Primăria Ploiești, afirmând că Pană i-a cerut sprijinul pentru a fi ales viceprimar, în contrapartidă cu această promisiune. George Pană a negat faptul că i-ar fi cerut lui Gheorghe Sârbu sprijinul. Discuția text și VIDEO în continuare:
George Pană: „Eu nu v-am cerut niciodată sprijinul în contrapartidă cu o măsură pe care aș lua-o împotriva cuiva".
Gheorghe Sârbu: „Este părerea dumneavoastră (!). Mie personal mi-ați cerut sprijinul".
George Pană: „Cu privire la afirmațiile făcute la adresa altor persoane nu ar fi rău să produceți niște probe".
Gheorghe Sârbu: „Domnule viceprimar, reprezentați Executivul, probe mai mari decât raportul Curții de Conturi nu pot exista. Domnul viceprimar cu atribuții de primar poate confirma că mi-ați cerut sprijinul".
Sfârșitul discuției este în ton cu spiritulitatea aleșilor. O voce din rândul consilierilor a conchis: „Ne vedem la o bere după ședință".