Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

psd-ploiestiDuelul declarațiilor dintre consilierii PSD și PNL continuă. După ce liberalii au publicat luni un comunicat de presă extrem de critic la adresa oponenților politici (Detalii AICI), vine rândul social-democraților ploieșteni să trimită presei un drept la replică adresat liberalilor, în care îi acuză că stau „zid" în fața primarului Adrian Dobre, fiind un fel de „babysitter" pentru acesta.

Comunicatul integral PSD:

Grupul consilierilor locali PSD a constatat cu surprindere că aleșii PNL s-au transformat în dădaca primarului Adrian Dobre, neexistând o zi în care edilul să nu fie luat în brațe și mângâiat pe creștet de colegii de partid.

Consilierii locali PNL uită că nu sunt subordonați primarului, iar ploieștenii i-au votat pentru a elabora proiecte și programe menite să dezvolte orașul nu să joace rolul de babysitter pentru Adrian.

Iar Adrian Dobre preferă să se ascundă în spatele zidului aleșilor liberali, neînțelegând nici la patru luni de la alegerile locale de ce ocupă biroul de la etajul trei al Palatului Administrativ.

Cât despre consilierii locali PNL, îi sfătuim pe colegii noștri să lase războaiele politice menite să arunce praf în ochii alegătorilor și să înceapă să se implice în problemele reale ale Ploieștiului.

Grupul consilierilor locali PSD încă așteaptă cu emoție momentul în care Adrian Dobre va înțelege că este primarul ales al Ploieștiului și își va depune semnătura în bancă pentru a putea semna toate documentele privind finanțările de la bugetul local. Va fi un moment istoric pentru noi, un moment așteptat de aproape 5 luni. Asumarea responsabilității este o dovadă de bărbăție, domnule Dobre ! Văicărelile nu se găsesc în portofoliul unui adevărat bărbat!

Din păcate, în patru luni de la preluarea mandatului, Adrian Dobre a reușit o singură performanță: a transformat Executivul Primăriei într-un veritabil institut pentru studiul legislației în vigoare și într-un câmp de luptă cu majoritatea din consiliul local.

Domnule Adrian Dobre, dragi consilieri liberali, vă mai aduceți aminte de promisiunile pe care le-ați făcut în campania electorală? Oare când va veni momentul pentru a le îndeplini? Timpul trece pe negândite: tic-tac, tic-tac !

Grupul consilierilor locali PSD Ploiești
11 octombrie 2016

Back To Top