Președintele CJ Prahova, Bogdan Toader s-a declarat nemulțumit de numirea lui Ștefan Grigoraș Daniel ca prefect al județului Prahova. Ștefan Grigoraș Daniel a ocupat din 2014 până în prezent funcția de administrator public în cadrul Consiliului Județean Călărași. Toader s-a declarat surprins de această numire, declarând că este „inadmisibil" faptul că nu s-a găsit un om din județul Prahova pentru ocuparea acestei funcții
„Îmi vine greu să accept o astfel de nominalizare din mai multe puncte de vedere. În primul rând, nu știu ce îl recomandă pentru o asemenea funcție. În al doilea rând, consider inadmisibil că nu s-a găsit un om în județul Prahova, care să cunoască județul. Poate dacă era din București înțelegeam.
Dar să vină de la Călărași, un județ cu o populație de patru ori mai mică, un buget de nu știu câte ori mai mic, și să vină și să știe să conducă Prefectura, o instituție cu un rol important – îmi e greu de înțeles ce a stat în spatele nominalizării dânsului. Am căutat și eu, de curiozitate, pe internet, iar singura poză pe care am găsit-o a fost una cu un panou pe care scria PNL foarte frumos. Atunci am înțeles ce îl recomandă. Eu știam că trebuie să fie funcționar public, dânsul este administrator, ceea ce este o funcție contractuală – nu știu cum s-a putut face această numire. Oricum, aștept cu nerăbdare să îl cunosc și să văd cum se descurcă în această funcție chiar foarte temporară", a declarat Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova