Liderul PMP Prahova, deputatul Cătălina Bozianu, a susținut o declarație politică de la tribuna Camerei Deputaților în care subliniază că anunţata creştere substanţială a salariilor personalului medical este o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru a-i convinge pe medicii noştri să rămână acasă. Ea trebuie dublată de salarizarea în funcţie de dificultatea specializării şi de performanţele medicului.
Declarația politică integral susținută de Cătălina Bozianu:
"Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Crizele şi dezastrele din sistemul românesc de sănătate au ajuns aproape un brand de ţară. Condiţiile de spitalizare deplorabile, infecţiile intraspitaliceşti, banii cetăţenilor cheltuiţi de stat exclusiv în beneficiul clientelei politice şi exodul medicilor în străinătate sunt realităţi pe care orice român la cunoaşte foarte bine. Sunt realităţi care îi lovesc pe români în fiecare zi. Cea mai tristă dintre aceste realităţi este incapacitatea statului de a-i ţine pe medicii români în ţară.
De cinci ani, guvernările succesive se dovedesc incapabile să oprească acest exod. Se dovedesc incapabile să le ofere acestor oameni condiţii de muncă rezonabile şi salarii decente, care să recompenseze cu adevărat munca lor, astfel încât ei să poată alege practicarea meseriei acasă, pentru conaţionalii lor. Deşi meseria lor este de o importanţă vitală pentru societate, medicii au salarii de mizerie prin comparaţie cu alte profesii plătite tot din bani publici. În acelaşi timp, având ca unic criteriu de departajare vechimea în muncă, salariile medicilor sunt nivelate, în interiorul profesiei, în mod nedrept, pentru că nu se ţine seama nici de diferenţele dintre specializările medicale, şi nici de performanţele individuale.
Din păcate, în anul 2012, din raţiuni populiste şi politicianiste, proiectul de lege privind reforma sănătăţii, susţinut de preşedintele Traian Băsescu, a fost respins de clasa politică. Printre alte măsuri menite să relanseze sistemul sanitar românesc prin recurs la cheltuirea eficientă a banului public şi la generarea unui sistem concurenţial, proiectul de lege prevedea salarizarea medicilor şi în funcţie de specializări şi de performanţe. Cu tot respectul pentru munca fiecăruia, salariul unui neurochirurg trebuie să fie mai mare decât salariul unui dermatolog, chiar dacă ambii au acelaşi număr de ani petrecuţi în profesie.
De asemenea, un neurochirurg care operează, cu o rată mare de succes, un număr mare de oameni trebuie să primească un salariu mai bun decât un coleg al său cu performanţe mai reduse. Sunt condiţii cerute de cei mai mulţi dintre medici, sunt condiţii menite să stimuleze un act medical de calitate.
Stimaţi colegi, anunţata creştere substanţială a salariilor personalului medical este o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru a-i convinge pe medicii noştri să rămână acasă. Ea trebuie dublată de salarizarea în funcţie de dificultatea specializării şi de performanţele medicului. Numai astfel putem să le oferim acestor oameni o minimă garanţie că vor avea şansa de a-şi face meseria în condiţii decente, în ţara lor. Ar fi un pas important către însănătoşirea sistemului de sănătate.
Vă mulțumesc".
Sursa: Facebook/Cătălina Bozianu