ALDE i-a retras sprijinul politic lui Daniel Constantin, iar propunerea pentru înlocuirea acestuia în funcția de vicepremier și ministru al Mediului este deputatul prahovean Grațiela Gavrilescu.
„O să avem o reuniune politică la nivel de coaliţie în care să le comunic oficial. Le voi comunica colegilor noştri şi primului-ministru propunerile pe care le vom face pentru funcţia de ministru al Mediului şi vicepremier în persoana actualului ministru al Relaţiei cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu. Pentru funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, BPC l-a votat pe liderul grupului senatorilor, Viorel Ilie", a spus Călin Popescu Tăriceanu.
De asemenea, președintele Senatului a mai spus deciziile vor fi luate în comun în alianţă între PSD şi ALDE.
Liderii ALDE au decis să îi retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, co-președintele formațiunii. Acesta ar putea rămâne fără funcția de vicepremier și ministru al Mediului.
Conflictul din interiorul ALDE a luat amploare în urmă cu o săptămână. Daniel Constantin l-a acuzat pe Călin Popescu Tăriceanu că a convocat congresul formaţiunii într-o şedinţă în care şi-a chemat doar apropiaţii.
Digi 24