Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Victor Ponta va fi numit şef al Secretariatului General al Guvernului de către premierul Sorin Grindeanu, au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax. Între timp, la PSD are loc o nouă ședință a Comitetului Executiv Național, care ar fi decis deja excluderea din partid a lui Sorin Grindeanu, dar și depunerea unei moțiuni de cenzură.

 

Liderii social-democrați s-au reunit, joi, într-o nouă ședință a Comitetului Executiv Național, în care s-ar fi decis, deja, ca luni să fie depusă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu din care, practic, a rămas un singru om: premierul, care a fost exclus din PSD, potrivit iformațiilor apărute pe surse.
Pe de altă, deocamdată tot neoficial, se știe că fostul prim-ministru Victor Ponta va fi numit secretar general al Guvernului. "Numirea lui Victor Ponta în funcţia de secretar general al Guvernului va fi oficializată după întrevederea pe care premierul (Sorin Grindeanu - -n.r.) o are cu Mihai Busuioc (actualul secretar general al Guvernului"), au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

UPDATE - "Am avut o ședință CExN unde am discutat despre refuzul dlui Sorin Grindeanu de a respecta decizia celor două partide — PSD și ALDE. În acest context, mai mulți colegi, foarte mulți, au propus excluderea dlui Sorin Grindeanu din calitatea de membru al PSD, o decizie care a fost aprobată în unanimitate, pe baza statutului, care dă această competență CExN. În același timp, am luat act de conferința de presă a purtătorului de cuvânt de la Cotroceni cu privire la răspunsul dat la adresa pe care și eu și dl Tăriceanu i-am trimis-o dlui președinte Iohannis, în care l-am informat despre deciziile de ieri. Ca atare, PSD a luat decizia, după ce ne-am consultat cu colegii de la ALDE, ca luni să se depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului, iar miercuri să fie dezbătută și votată. Nu ne-am dorit această situație, recunosc că și eu și majoritatea colegilor am sperat că, după decizia de ieri a CExN la care din păcate dl Sorin Grindeanu nu a vrut să participe, va înțelege că astea sunt regulile democratice și că trebuie să își prezinte demisia", a declarat Liviu Dragnea.

Back To Top