Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Grupurile parlamentare ale Partidului Mişcarea Populară nu vor participa la dezbaterea şi la votul moţiunii de cenzură iniţiate de PSD, împotriva guvernului PSD.
Președintele PMP, Traian Băsescu, a anunțat că moțiunea de cenzură inițiată de social-democrați este "imorală sub toate aspectele ei. Parlamentarii formațiunii politice nu vor participa, așadar, la vot, dar un reprezentat se va afla totuși în sală. "La nivelul conducerii partidului, s-a luat decizia ca punctul nostru de vedere să se facă auzit de la tribuna Parlamentului, astfel încât, cel puţin un coleg va fi în sală şi va susţine o declaraţie politică. De asemenea, un parlamentar PMP va participa la numărătoarea voturilor, pentru a oferi o garanţie în plus asupra corectitudinii acesteia" anunță PMP Prahova.
"Nu dorim să fim părtaşi la mascarada politică pusă în scenă de PSD, dar vrem să ne asigurăm că măcar votul este corect", a declarat spune Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova.
În cursul zilei de marți, parlamentarii PMP au protestat "față de trocul politic pus la cale de PSD și UDMR, prin care este încălcată flagrant Constituția României și sunt grav afectate interesele românilor". "Considerăm inacceptabile concesiile pe care Liviu Dragnea și PSD se pregăteau să le facă UDMR (din care, cea mai periculoasă este aceea prin care maghiara ar deveni, de facto, a doua limbă oficială a statului român) în schimbul votului pentru moțiunea îndreptată împotriva propriului guvern. De aceea, am ales să protestăm într-o formă inedită: grevă japoneză, cu banderole în culorile tricolorului românesc pe braț", a declarat, marți, Cătălina Bozianu.

Back To Top