Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

sever_voinescuIdeile reformatoare ale deputatului ploieştean Sever Voinescu nu au cine ştie ce trecere în faţa greilor şi a majorităţii din PDL. Propunerile lui Voinescu şi ale colegilor săi Monica Macovei şi Cristian Preda referitoare la introducerea în statutul partidului a unor principii de integritate au fost respinse, astăzi, de delegaţii la Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al PDL.

Ulterior şedinţei, Sever Voinescu a spus că decizia ca propunerile sale şi ale colegilor săi să fie respinse nu reprezintă o înfrângere, ci mai degrabă o lecţie. Deputatul ploieştean a mărturisit de asemenea că îşi reproşează că nu a reuşit să-i convingă pe mai mulţi dintre colegii său despre necesitatea adoptării principiilor de integritate.

Voinescu acceptă că voinţa majorităţii este cea care se impune  într-o democraţie şi spune că îşi păstrează optimismul.

„Astăzi a fost majoritate, dincolo de orice discuţie. Pe de altă parte, ştiu foarte bine că s-a întâmplat de foarte multe ori în istorie ca minoritatea să aibă dreptate şi lucrul acesta să se dovedească ceva mai târziu” a spus Sever Voinescu după şedinţa CNC a DL, care a avut loc sâmbătă la Palatul Parlamentului. (Daciana Ilie)

Back To Top