Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Dan-Radulescu-USR-PrahovaDeputatul Dan Rădulescu, preşedintele USR Prahova, a participat la finalul acestei săptămâni la o dezbatere publică pe tema poluării din Ploieşti şi din localităţile învecinate, arătându-se îngrijorat, la finalul discuţiilor, faţă de lipsa de implicare a autorităţilor din domeniu, de riscul ca Ploieştiul să fie sancţionat pentru ineficienţa sistemului de monitorizare a aerului, dar şi faţă de o problemă punctuală descoperită în comuna Brazi.

"Am fost la-ntâlnirea organizată de Agenția de Mediu, a treia ca număr, din câte-am-nțeles, din iunie până acum. Cred că cea mai importantă și dorită prezență era a dlui. Onuțu, directorul Direcției de Sănătate Publică Prahova (DSP), dar care se afla într-o ședință la Băile Felix. Tot ceea ce am reușit să aflu, de la reprezentanta instituției, a fost faptul că este bugetat un studiu, despre cum afectează poluarea sănătatea publică, însă doar pentru zona Brazi... Am întrebat, de ce nu se încearcă accesarea fondurilor europene, deosebit de generoase, de altfel, în problematica mediului, mai ales pentru că subiectul este unul acut. Răspunsul a fost simplu, «nu știu»... Mă îngrijorează informațiile aflate, referitoare la faptul că, în zona platformei Brazi, există două, trei depozite falimentare de deșeuri periculoase - Perfect Metal și Dinamic Jet - care nu mai dețin autorizații, că Ploieștiul este la un pas de declanșarea procedurii de infrigement, la capitolul monitorizării calității aerului, că, în legislație, nu există reglementări clare în ceea ce privește benzenul, spre exemplu, ori că celebrul Plan Urbanistic General (PUG), aflat într-o refacere aproape sinonimă cu veșnicia - nefinalizat, neavizat - încă prezintă zona Astra ca zonă de industrie poluantă. Adică, de vine un investitor, poate ridica o altă rafinărie, fără nicio problemă... (De la Primărie, liniște, ne ocupăm în schimb de decorațiunile hibenale...)", a afirmat deputatul de Prahova Dan Rădulescu, într-o postare pe pagina personală de Facebook.

"Ce-ar fi trebuit să facă DSP-ul? Păi, conform OMS 119, un studiu de impact de sănătate, singura cale prin care poate fi protejată populația... Ce face? Momentan, habar-n-am, dar intenționez să-i trimit dlui. director Onuțu, o solicitare de audiență... S-a mai discutat despre situația din zona stație PH4 Brazi, am primit un tabel ce analizează media valorii benzenului, în perioada mai – septembrie 2017. Aceasta, oscilează între 6,63 și 6,19 micrograme pe metru cub de aer, în contextul în care, media anuală legală este de 5 micrograme. Și, nu, nu sunt șanse, anul acesta, de echilibrare a balanței... Pentru că de la anul, plan de reduceri, bla-bla-bla... Am atras atenția, că fiecare depășire a limitei legale, chiar și punctual, înseamnă, practic, un atentat la sănătatea publică! În ceea ce privește reactualizarea autorizațiilor pentru rafinării, care trebuie făcută luna aceasta, nu vor fi dezbateri publice, dar se va asigura accesul la ședințele de avizare tehnică", a mai explicat preşedintele USR Prahova.

Back To Top