Cererea DNA de începere a urmăririi penale a ministrului demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaților, astfel că aceasta rămâne cu imunitate și nu poate fi urmărită penal. Luni, Comisia juridică a Camerei votase, la rândul ei, împotriva ridicării imunităţii lui Plumb.
Votul a fost secret, cu bile, și a fost deschis de premierul Mihai Tudose. Împotriva solicitării DNA au votat 183 de deputați, iar 99 pentru, informează Digi 24. Liviu Dragnea a anunțat că a votat împotriva ridicării imunității. Astfel, Camera Deputaților a respins cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale în "dosarul Belina" în cazul fostului ministru social democrat Rovana Plumb.
Înainte de vot, Rovana Plumb şi-a susţinut nevinovăţia în faţa colegilor săi deputaţi, ea afirmând că implicarea sa în dosarul Belina reprezintă un abuz menit să destabilizeze guvernarea PSD-ALDE şi că nu i se pare normal ca procurorii să ancheteze deciziile de oportunitate luate de membrii Guvernului.
În timpul dezbaterilor din plen, deputatul Raluca Turcan, fostul preşedinte interimar al PNL, l-a acuzat pe Liviu Dragnea, liderul PSD, de comportament duplicitar, amintind declaraţiile făcute anterior de acesta, de fiecare dată când s-a pus problema ridicării imunităţii altor parlamentari. Turcan spune că social democraţii au făcut de această dată zid în jurul colegei lor de partid, Rovana Plumb, în vreme ce, în alte cazuri, declarau că e firesc ca toate cererile de acest gen venite de la parchete să fie încuviinţate. "În perioada în care Liviu Dragnea făcea aceste pledoarii, nici PSD, nici dumnealui nu a contestat în vreun fel solicitările exprese adresate Parlamentului de către președintele României, Klaus Iohannnis, de a nu mai bloca cererile Justiției. Știa foarte bine pe atunci – cum știe și astăzi, doar că acum are alte socoteli politice – că Justiția este singura în măsură să se pronunțe pornind de la prezumția de nevinovăție. (...)Exercitarea prezumției de nevinovăție este împiedicată tocmai de blocarea actului justiției de către Parlament, prin comandă politică", a reclamat Raluca turcan în discursul ţinut în plen.
Reamintim că joia trecută, Rovana Plumb, alături de Sevil Shhaideh, a demisionat din Guvern, la solicitarea prim-ministrului Mihai Tudose, care a explicat că le-a cerut celor două să plece din Guvern pentru că sunt în relaţie directă cu Bruxelles-ul, iar percepţia acolo este cu totul alta decât realitatea de la Bucureşti. Liderii PSD şi-au exprimat, pe 25 septembrie, sprijinul total pentru Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh, cerându-le celor două să nu demisioneze din Guvern în urma acuzaţiilor de corupţie din partea DNA.