Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

dumitrescu iulian pnl prahovaSenatorul PNL Prahova Iulian Dumitrescu, președintele organizației județene a partidului și prim-vicepreședinte PNL pentru mediul de afaceri, evidențiază două probleme majore cu care se confruntă businessurile românești și, în special, micii întreprinzători.

 

Acesta arată, într-o declarație recentă, că micile afaceri sunt compromise de strategia adoptată de instituțiile publice, aceea de a se acoperi cu hârtii. Numai că politica este una păguboasă pentru mediul de afaceri, acolo unde timpul și banii nu mai sunt investiți numai în dezvoltarea businessului, ci și în statul la cozile de la ghișee. "În România, birocrația excesivă a devenit o adevărată piedică în dezvoltarea economică. Fiecare instituție a statului român își creează propriile mecanisme de «siguranță» birocratică, fără a ține cont vreo secundă de efectele lor cumulate. Fiecare instituție cere acte pe care statul le are deja, doar pentru a se acoperi sau pentru a răspunde unei cerințe legislative. Nimeni nu ține cont de totalul actelor necesare sau de timpul pierdut la ghișee sau cozi. În plus, toate aceste lucruri costă bani. Bani mulți, plătiți de fiecare român în parte, angajator sau angajat, producător sau prestator de servicii. Iar cei mai afectați sunt chiar oamenii de afaceri români, mulți dintre ei proprietari de întreprinderi mici și mijlocii, care nu au în spate o armată de consultanți sau contabili și care își rezolvă singuri toate aceste probleme. Ei nu pot munci în timpul petrecut la ghișee. În loc să investească timp pentru dezvoltarea afacerilor, aceștia își consumă mare parte din energie pentru a răspunde cerințelor birocratice ale statului român", arată președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu.

Când nu pierd vremea pe la ghișee, oamenii de afaceri au de înfruntat și alte provocări: celebrele controale la finalul căruia, cumva, trebuie să fii amendat, mai comentează senatorul PNL.  "Statul trebuie să creeze condiții favorabile dezvoltării mediului de afaceri din România, iar instituțiile de control de la nivel central și local trebuie să îi ajute pe întreprinzători, nu să îi încurce. Trăim de ani buni într-o logică eronată. Aceea a statului care vânează mediul de afaceri. Aceea a instituțiilor statului care lucrează pe bază de normă de amenzi. Aceea a controlului care, dacă vrea, sigur îți găsește ceva. Trebuie să schimbăm total această perspectivă. Instituțiile statului trebuie să sprijine afacerile, nu să le distrugă. Orice firmă închisă înseamnă mai puțini bani la buget, mai puține locuri de muncă. Statul trebuie să încurajeze întreprinderile mici și mijlocii sau pe marii producători să producă plus valoare, să exporte și să aducă bani în țară", a declarat Dumitrescu.

Prim-vicepreședintele PNL pentru mediul de afaceri consideră că acest sector "are nevoie de măsuri de prevenție, de consiliere pentru respectarea tuturor normelor în vigoare, de un dialog real cu instituțiile statului și, sub nici o formă, de presiune. Toate acestea trebuie să devină priorități legislative pentru PNL în vederea sprijinirii mediului de afaceri."

Sursa: Facebook/ Iulian Dumitrescu

Back To Top