Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Evenimentele derulate marți, la nivel european, care au vizat în mod direct România, nu vor rămâne fără urmări și afectează grav imaginea țării noastre, în perspectiva preluării președinției Consiliului UE. Avertismentul a fost lansat de deputatul PNL de Prahova Roberta Anastase.

"Sesiunea plenară de astăzi (marți - n.r.) a Parlamentului European, dedicată dezbaterilor şi votului rezoluţiei privind situația statului de drept, coincide cu momentul în care Comisia Europeană va publica noul raport MCV dedicat României. Cu o situaţie internă extrem de tensionată în urma recentelor reglări de conturi din interiorul alianţei PSD – ALDE, votul de blam dat în urmă cu puţin timp în cadrul plenarei PE (473 de voturi pentru, 151 de voturi contra și 40 de abțineri) sporeşte şi mai mult rezerva exprimată de liderii europeni cu privire la capacitatea României de a gestiona, într-un mod satisfăcător, Preşedinţia Consiliului UE. Documentul votat subliniază, în fapt, toate derapajele PSD – ALDE la adresa justiţiei, derapaje semnalate în repetate rânduri de Partidul Naţional Liberal. Nu putem emite pretenţii dacă nu suntem în stare să respectăm normele europene şi să ne comportăm ca un stat matur în relaţia cu partenerii noştri europeni", a comentat parlamentarul de Prahova, care este membru al Comisiei de politică externă și vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe din Camera Deputaților.

Parlamentul European a votat, marți, rezoluția referitoare la statul de drept în România, condamnând, printre altele, " intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018" și exprimându-şi "profunda îngrijorare faţă de restricţiile politice aplicate libertăţii presei şi faţă de propunerile legislative care ar incrimina denigrarea României în străinătate şi ar reintroduce defăimarea în Codul Penal" (VEZI DETALII).

Tot marți, vicepreşedintele Comisiei Europene a prezentat raportul oficial despre progresele României şi Bulgariei în reformele din justiţie şi statul de drept, criticând țara noastră pentru regresele în sectoarele amintite (VEZI DETALII). Comisia Europeană a formulat și o serie de recomandări pentru România, pe acest subiect (VEZI DETALII).

Cât despre unul dintre efectele la care face referire Roberta Anastase, reamintim faptul că Finlanda și-a exprimat deja disponibilitatea de a prelua, de la 1 ianuarie 2019, preşedinţia Consiliului UE, având în vedere tensiunile politice de la Bucureşti.

Back To Top