Discuţiile legate de remaniere, concentrate pe situația de la Ministerul Transporturilor și de la Ministerul Dezvoltării, a cam lăsat să treacă neobservată numirea lui Constantin Bogdan Matei în funcția de ministru al Tineretului și Sportului. Și zău că ar fi păcat să nu primească atenția cuvenită. Iată de ce!
Constantin Bogdan Matei este senator PSD de Vâlcea şi profesor de sport care se poate lăuda că a reuşit să devină titular abia după şase ani de încercări, scrie Digi 24. La prima tentativă, în 2006 a luat 2,75, un an mai târziu 5,25 şi a reuşit nota de trecere abia în 2012.
Cristian Bogdan Matei a fost fotbalist la o echipă de liga a treia. Din 2005, după absolvirea facultăţii a ajuns la catedră, profesor de sport, devenind, cu chiu-cu vai titular.
Pe plan politic, însă, a avut o evoluție mult mai bună și mai rapidă. În 2011 s-a înscris în PSD, în 2013 a ajuns director de şcoală, în 2016 a devenit inspector șoclar și a intrat pe prima poziție și pe lista PSD pentru Senat, pentru ca, iată, în 2018, să ajungă să dețină un portofoliu în Guvernul PSD. Asta chiar dacă în activitatea parlamentară nu s-a distins prea mult și are doar nouă luări de cuvânt în plenul Senatului în doi ani, sintetizează sursa citată.
Cristian Bogdan MAtei a înlocuit-o la ministerului sportului pe Ioana Bran, o absolventă de ISE şi fiica a unui afacerist din Satu Mare.