Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, şi primarul sectorului 6 al Capitalei, Gabriel Mutu, au avut o altercaţie la primăria Capitalei, potrivit relatărilor martorilor, Bădulescu jignindu-l pe Mutu, după care edilul sectorului 6 i-a dat acestuia un pumn. PSD Bucureşti a decis, miercuri seară, retragerea sprijinului politic lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei pe motivă că vorbeşte urât cu colegii din PSD. Noul lider al filialei, Gabriel Mutu, renunţă, astfel, la oamenii primarului Gabriela Firea, la Primăria Capitalei.
Circ pe subiectul Dosarului violențelor din 10 august
Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a fost chemat luni la Parchet, după ce a recunoscut că a mințit la audierile din dosarul în care sunt anchetate violențele din 10 august. „Dom'le, după câte am făcut eu... Am mers până acolo încât a trebuit să mint. (...) Am avut o altă atitudine decât cea care ar fi trebuit atunci când am declarat în faţa organelor de urmărire penală ce m-au întrebat referitor la evenimentele din 10 august şi am spus asta în contextul în care am vrut să subliniez faptul că am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să trag cu acest partid“, a afirmat Aurelian Bădulescu, miercuri seara.