Traian Băsescu, fost președinte al României și președinte al Partidului Mișcarea Populară, se va afla, miercuri, la Ploiești, pentru un eveniment organizat în cadrul Universității Petrol-Gaze.
În cadrul conferinței de miercuri, găzduite de UPG Ploiești, Traian Băsescu va susține o prelegere despre securitatea Europei.
"Miercuri, 13 martie 2019, în Aula Universității Petrol-Gaze din Ploiești, dl. Traian Băsescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, va susține o prelegere cu tema «Viitorul Europei - securitatea pe primul loc».
Precizăm că evenimentul nu are un caracter politic, fiind organizat de Facultatea de Litere și Științe din cadrul Universității, iar d-l Traian Băsescu conferențiază în calitatea domniei sale de fost președinte al României", a transmis, astăzi, Biroul de Presă al PMP Prahova.