Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Președintele PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, unul dintre liderii naționali ai Partidului Național Liberal, are încredere că formațiunea politică pe care o reprezintă va forma un Guvern capabil, "în slujba cetățeanului", iar votul de joi reprezintă "victoria României normale". Dumitrescu a comentat, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook după votul din Parlament, că "România are nevoie de o guvernare liberală!"

 

"Am votat în Parlament, alături de toţi colegii din PNL, pentru demiterea Vioricăi Dăncilă care a condus cel mai incompetent, ticălos şi ruşinos Guvern din istoria României. Este un pas extrem de important în procesul de clădire a României Normale pe care l-a iniţiat Preşedintele Klaus Iohannis", a scris senatorul PNL, arătând că Partidul Național Liberal se află "într-un moment de graţie, fiind principala formaţiune politică din România. După ce a câştigat alegerile europarlamentare din vara acestui an, învingându-l pe Liviu Dragnea, am reuşit acum să iniţiem şi să coordonăm o moţiune de cenzură de succes care a dărâmat şi ultima redută a PSD. Reuşita este cu atât mai mare cu cât, împreună, partidele de Opoziţie aveau, după alegerile din 2016, cu aproape 150 de voturi mai puţin decât Puterea politică. Sunt mai convins ca niciodată că Preşedintele Iohannis va fi reconfirmat în funcţie şi că vom reuşi să câştigăm şi localele şi parlamentarele de anul viitor".

Iulian Dumitrescu spune că, "în funcţie şi de opţiunile pe care le vor avea partidele parlamentare la consultările anunţate de şeful statului pentru vineri, 11 octombrie, se va stabili drumul înainte pentru România. PNL are oameni pregătiţi să guverneze ţara şi să repună Executivul în slujba cetăţeanului".

Back To Top