Biroul Politic al PNL a validat, joi, lista finală cu propunerile de miniștri pentru formarea noului Guvern. De asemenea, Ludivc Orban a prezentat programul de guvernare al liberalilor.
Obiectivele propuse prin programul de guvernare urmăresc:
> Organizarea şi desfăşurarea corectă a alegerilor politice programate în 2020 şi reluarea dezbaterilor publice privind legile Justiţiei pentru corectarea lor în acord cu recomandările instituţiilor europene.
> Restructurarea Guvernului şi refacerea capacităţii administrative şi a încrederii cetăţenilor în instituţiile statului prin reaşezarea structurilor de guvernare centrală şi locală pe principiile eficienţei instituţionale şi meritocraţiei administrative;
> Tranziţia de la modelul economic actual bazat pe creşterea consumului, fără asigurarea investiţiilor necesare sustenabilităţii cheltuielilor publice, la un model economic care să stimuleze dezvoltarea economică bazată pe investiţii şi pe creşterea competitivităţii şi productivităţii, având ca obiectiv prioritar diminuarea dezechilibrelor economice.
>”Din această perspectivă, Partidul Naţional Liberal va acţiona în următoarea perioadă pentru introducerea unor măsuri de corectare a derapajelor înregistrate în guvernarea Partidului Social Democrat şi pentru reorientarea politicilor publice către o abordare durabilă în care creşterea economică să creeze bunăstare”, se arată în document.
> După depunerea la Parlament a listei Guvernului şi a Programului de guvernare, Birourile Permanente reunite stabilesc calendarul audierii miniştrilor în comisiile parlamentare de specialitate şi apoi forul de învestire în plenul Camerelor reunite, pentru care sunt necesare cvorum şi cel puţin 233 de voturi favorabile. Odată cu depunerea jurământului de învestitură în faţa preşedintelui Iohannis, noul Guvern îţi poate începe activitatea.
Guvernul gândit de PNL are 16 miniștri și un viceprim-ministru:
Prim-ministru - Ludovic Orban
Viceprim-ministru - Raluca Turcan
Ministrul Finanţelor Publice - Vasile-Florin Cîţu
Ministrul Afacerilor Interne - Marcel Ion Vela
Ministrul Afacerilor Externe - Bogdan Lucian Aurescu
Ministrul Justiţiei - Marian Cătălin Predoiu
Ministrul Apărării Naţionale - Ionel Nicolae Ciucă
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Virgil-Daniel Popescu
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor - Lucian Nicolae Bode
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Nechita-Adrian Oros
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Costel Alexe
Ministrul Lucrărilor publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Ion Ştefan
Ministrul Fondurilor Europene - Ioan Marcel Boloş
Ministrul Sănătăţii - Victor Sebastian Costache
Ministrul Educaţiei şi Cercetării - Cristina Monica Anisie
Ministrul Culturii - Bogdan Gheorghiu
Ministrul Tineretului şi Sportului - Marian Ionuţ Stroe
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale - Victoria Violeta Alexandru