Apel public pentru implicarea autorităţilor în rezolvarea crizei unei familii stabilite în Finlanda! Deputatul Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova, le-asolicitat premierului şi ministrului de Externe să înceapă negocierile cu statul scandinav pentru a readuce acasă o româncă şi cei doi copii ai săi, duşi într-un centru de plasament din Finlanda.
În calitate de mamă în primul rând şi apoi de parlamentar, Bozianu le-a cerut reprezentanţilor noului Executiv de la Bucureşti să dea dovadă de implicare şi interes, reclamând că, până acum, Ministerul de Externe şi Ambasada României de la Helsinki au ridicat din umeri. "Luați de febra alegerilor prezidențiale, omitem agravarea unui caz tragic în care sunt implicați cetățeni români. Este vorba despre medicul român rezident în Finlanda, Camelia Smicală, și de copiii dumneaei, Mihai și Maria. Acum patru ani, copiii doamnei Smicală au fost luați de lângă mamă (care se despărțire de soțul abuzator, cetățean finlandez) printr-o descindere în forță a serviciilor sociale finlandeze și dați în primire unui centru de plasament. Vinerea trecută, ca efect al demersurilor de repatriere împreună cu cei doi copii, făcute de doamna Smicală pe lângă statul român, autoritățile finlandeze au anunțat-o că nu își va mai vedea copiii și au luat măsuri de restrângere a libertății acestora. Astfel, Maria a fost izolată în centrul de plasament, iar Mihai, care a reușit să fugă, este dat în urmărire generală de poliția finlandeză", a povestit deputatul Cătălina Bozianu.
"Camelia Smicală, medic specialist cu drept de practică și în țară, și în Finlanda, este o mamă care își poate crește singură copiii, fără probleme materiale sau de educație. Victimă a unui sistem de «protecție a copilului» specific țărilor nordice, din ce în ce mai contestat și detestat, croit parcă pentru a lua copilul de lângă părinte cu orice preț, doamna Smicală nu vrea decât să se întoarcă, împreună cu Maria și Mihai, în țara ai cărei cetățeni sunt. Legal, potrivit legislației și forurilor Uniunii Europene, speța nu poate fi tranșată decât prin negociere directă între cele două țări: România și Finlanda. Din păcate, și acum, ca, de altfel, pe tot parcursul ultimilor patru ani, ambasada României la Helsinki și Ministerul de Externe de la București ridică din umeri mărturisindu-și neputința (sau nepăsarea?!) în acest caz", mai reclamă parlamentarul prahovean, care a făcut un apel public către Ludovic Orban şi Bogdan Aurescu, ministrul de Externe: "Ca mamă a doi copii, tot băiat și fată, înțeleg perfect suferința doamnei Smicală și cred că este de datoria mea să o ajut. Ca cetățean român, nu înțeleg și nu-mi explic pasivitatea reprezentanților statului căruia îi plătim taxe și impozite. Îmi place să cred că funcționarii din MAE și demnitarii care conduc acest minister nu se privesc pe ei înșiși, pe noi ceilalți și poporul român ca pe un soi de cetățeni europeni de rangul al doilea, ale căror drepturi nu pot și nu merită apărate în fața unor abuzuri flagrante ale altor state membre ale UE. Le cer, de aceea, public premierului Ludovic Orban și ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, să deschidă negocierile cu statul finlandez pentru repatrierea doamnei Smicală și a copiilor dumneaei. Ar fi un bun prilej ca noua guvernare să demonstreze în mod practic că, spre deosebire de precedenta, aduce marea schimbare pe care o așteaptă românii: statului nostru să înceapă să-i pese de propriii cetățeni".