Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu  a publicat, luni, un mesaj dedicat zilei de 16 decembrie 1989, care a marcat startul revoltei de la Timișoara, oprindu-se asupra faptului că, după trei decenii, nu a fost găsit niciun vinovat pentru evenimentele care "au schimbat ori au frânt destine".

 

"Acum 30 de ani, într-un 16 decembrie, după un preambul în 15, la Timișoara începea revolta împotriva celor 42 de ani de lumină, mărețe realizări și alte culmi socialiste, traduse, în fapt, prin întuneric, foame, represiuni și teroare.

Iar dacă astăzi, pentru unii, zilele acelea înseamnă o simplă lecție din manualul de istorie, la care-și permit să tragă chiulul, pentru alții, ele au schimbat ori au frânt destine. Atunci, aproape 100 de copii au fost arestați în orașul de pe Bega. Oricum, pentru comuniști, nu era nicio problemă, doar în România se inventase primul penitenciar pentru copii, care a funcționat între 1948 – 1952, fix la noi în județ, la Târgșor, unde s-a încercat reeducarea minorilor «refractari sistemului» – ca să folosesc terminologia epocii.

Iarăși, se vor scrie mii de pagini despre ceea ce s-a-ntâmplat în 1989. Desigur, niciun vinovat.

În plus, tov. Iliescu Ion ne-a recomandat călduros, anul acesta, s-o lăsăm mai moale cu vinovații, criminalii securiștii și comuniștii că, de, a trecut atât amar de timp și gata, s-au mai transformat și ei, și urmașii lor, ba în pensionari de lux, ba în oameni de afaceri, ba în politicieni...", a comentat Dan Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.

Data de 16 decembrie 1989 este considerată începutul Revoluției care a înlăturat regimul comunist din România. O manifestație de susținere pentru pastoral reformat Laszlo Tokes s-a transformat într-o revoltă socială care avea să rămână în istorie.

Foto: opiniatimisoarei.ro

Back To Top