Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe alegerea primarilor în două tururi, a anunţat premierul Ludovic Orban joi, la începutul ședinței săptămânale a Executivului.
”Am luat decizia de a ne angaja răspunderea pe proiectul de lege pentru angajarea răspunderii pe proiectul de lege pentru alegerea primarilor în două tururi. Acest proiect de lege a fost parcat neregulamentar printr-o decizie a Birourilor Permanente Reunite la o defunctă comisie, pentru a împiedica adoptarea proiectului de către plenul Camerei Deputaţilor", a spus premierul.
În replică, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că va depune moțiune de cenzură, iar în parlament se va contura o nouă majoritate. ”O să depunem o moţiune de cenzură împreună cu primii parteneri, cu grupul UDMR, şi vă spun că va trece această moţiune de cenzură. Nu avem alt obiectiv decât să treacă această moţiune de cenzură. Nu vom intra în anticipate, vom crea o nouă majoritate parlamentară. Propunerea de premier cu aliaţii noştri la acest demers să fie alta decât un membru de partid din PSD”, a declarat Marcel Ciolacu.