La numai 32 de ani, Andrei Pintenaru este propus de PMP Prahova pentru funcția de primar al orașului Azuga. Reprezentanții formațiunii politice au încredere că acesta "omul care va câștiga pentru oraș locul meritat pe harta turistică".
"Domnul Andrei Pintenaru, candidatul PMP pentru primăria orașului Azuga, este un tânăr de 32 de ani cu o poveste deosebită. Născut și crescut în oraș, a dezvoltat una dintre cele mai apreciate școli de schi de pe Valea Prahovei. Tată de gemeni (băiat și fată), are ca pasiune alpinismul utilitar. El este omul care reabilitează Crucea de pe Caraiman. Agățat de cordeline, la câteva zeci de metri peste cei 2291 altitudine ai Crucii.
Curajos, întreprinzător și îndrăgostit de locul în care s-a născut și în care trăiește, Andrei Pintenaru va fi primarul care câștigă pentru Azuga locul pe care acest oraș îl merită atât pe harta turistică a României, cât și pe harta comunităților dezvoltate ale țării", au transmis reprezentanții PMP Prahova.