Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Eugen David, primar al comunei Florești din 2004 și până în prezent, a anunțat, printr-o scrisoare deschisă adresată cetățenilor din localitate, că nu va mai candida în acest an, pentru un nou mandat în fruntea administrației locale. Din textul scrisorii reiese, însă, că-l va susține pe unul dintre candidații care vor intra în cursa pentru Primăria Ploiești.

 

În scrisoarea deschisă, actualul primar face un bilanț al mandatelor sale și anunță proiectele pe care administrația locală se va concentra în următoarea perioadă:

"Stimați Cetățeni,

Mă bucur că am prilejul să mă adresez dumneavoastră pentru a vă transmite, în numele administrației publice locale a comunei Florești și al meu personal, cele mai calde gânduri de sănătate, fericire, încredere și speranță într-un viitor bun.

În acest moment de bilanț, sunt bucuros că pot veni în fața dumneavoastră cu satisfacția faptului că am reușit să realizăm împreună multe proiecte importante pentru localitatea noastră. Fie că a fost vorba despre continuarea sau finalizarea unor proiecte de anvergură, fie că a fost vorba despre lucrări curente sau rezolvarea unor probleme de ordin social, am abordat toate aceste lucruri cu responsabilitate maximă.

Vă mulțumesc și de această dată pentru faptul că ați dat dovadă de multă responsabilitate și spirit civic, contribuind la bugetul comunei noastre.

Iată câteva dintre lucrările demarate sau finalizate pe parcursul anului trecut:

-              REABILITARE ȘI MODERNIZARE CANALIZARE MENAJERĂ BLOCURI COMUNA FLOREȘTI

-              MODERNIZARE REȚEA APĂ SATELE NOVĂCEȘTI ȘI CĂTINA

-              EXECUȚIE CANALIZARE PLUVIALĂ BLOCURI NOI

-              EXECUȚIE GARD ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ COMUNA FLOREȘTI

-              MODERNIZARE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA FLOREȘTI

-              PUZ SCHIMBARE DESTINAȚIE TEREN AMPLASARE SPITAL PNEUMOFTIZIOLOGIE ȘI AMENAJARE DRUM ACCES

-              DOTARE SVSU CU UTILAJ MOBIL ȘI ACCESORII NECESARE PENTRU INTERVENȚII ÎN CAZ DE URGENȚĂ (MAȘINA PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ)

-              ACHIZIȚIE ȘI MONTAJ CENTRALĂ TERMICĂ ȘCOALA CU CLASELE I-IV CĂTINA

-              DOTARE GRĂDINIȚE CĂLINEȘTI ȘI FLOREȘTI CU MOBILIER ȘI ECHIPAMENT IT

-              REABILITARE REȚEA APĂ STRADA NEDELII ȘI STRADA UNIRII COMUNA FLOREȘTI

-              EXECUȚIE ACOPERIȘ BLOC B2

-              EXTINDERE REȚEA ALIMENTARE CU APĂ STADION VICTORIA FLOREȘTI

-              EXTINDERE REȚEA CANALIZARE STADION VICTORIA FLOREȘTI

-              REABILITARE ȘI MODERNIZARE REȚEA CANALIZARE BLOC C6 FLOREȘTI

-              CONSTRUIREA PRIN PAVELARE TROTUARE ȘI INTRĂRI CURȚI STRADA GĂRII COMUNA FLOREȘTI

-              MODERNIZARE PRIN ASFALTARE DRUM DS 149 SAT CĂTINA

-              ACHIZIȚIE ȘI MONTAJ RELANTISOARE DRUMURI COMUNALE FLOREȘTI

-              REPARAȚII CURENTE ȘI IGIENIZĂRI ȘCOLI ȘI GRĂDINIȚE CĂLINEȘTI ȘI FLOREȘTI

-              MODERNIZARE SEDIU NOU PRIMĂRIE

-              SPRIJIN FINANCIAR BISERICA ORTODOXĂ CĂLINEȘTI ȘI FLOREȘTI

-              MODERNIZARE PRIN ASFALTARE DRUMURI COMUNALE CAP-ROȘU, CĂTINA, NOVĂCEȘTI, CĂLINEȘTI, FLOREȘTI

-              MODERNIZARE PRIN BETONARE CAP-ROȘU, CĂTINA,NOVĂCEȘTI, CĂLINEȘTI, FLOREȘTI

În această perioadă ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut în acest an pentru a continua transformarea în bine a comunei noastre și sunt sigur că veți rămâne aceiași parteneri de nădejde pentru administrația publică locală:

-              SISTEM DETECȚIE INCENDIU GRĂDINIȚA CĂTINA

-              REPARAȚII CURENTE ȘCOLI ȘI GRĂDINIȚE CĂLINEȘTI ȘI FLOREȘTI

-              IGIENIZARE ȘCOLI ȘI GRĂDINIȚE CĂLINEȘTI ȘI FLOREȘTI

-              AMENAJARE SPAȚIU DE RECREERE FLOREȘTI

-              MODERNIZARE LOC DE JOACĂ ZONA GARA FLOREȘTI

-              MODERNIZARE LOC DE JOACĂ ZONA CĂMIN CULTURAL CĂTINA

-              MODERNIZARE CANALIZARE ZONA GARA FLOREȘTI

-              EXECUȚIE CANALIZARE MENAJERĂ SAT NOVĂCEȘTI

-              MODERNIZARE PRIN BETONARE ȘI ASFALTARE DRUMURI COMUNALE ÎN CĂLINEȘTI ȘI FLOREȘTI

-              ACORDARE SPRIJIN FINANCIAR BISERICA FLOREȘTI ȘI CĂLINEȘTI

-              EXECUȚIE RAMPE DE GUNOI FLOREȘTI

-              MODERNIZARE ILUMINAT PUBLIC CĂLINEȘTI ȘI FLOREȘTI

-              MODERNIZARE STADION CLUB VICTORIA FLOREȘTI

-              MODERNIZARE INSTALAȚII POMPARE LA STAȚIA DE EPURARE

-              EXECUȚIE ACOPERIȘ BLOCURI NOI, GARĂ ȘI CENTRU

-              EXTINDERE REȚEA ALIMENTARE CU GAZE NATURALE CĂLINEȘTI ȘI FLOREȘTI"

Pe aceeași cale, acesta le-a transmis un mesaj locuitorilor din Florești, anunțând că va susține un candidat care va continua proiectele în derulare.

"Sunt absolut sigur că și în anul 2020 veți fi alături de administrația publică locală, deoarece numai așa se poate realiza ceea ce ne-am propus. Dezvoltarea comunei Florești va continua! După patru mandate în fruntea comunei Florești, am decis să nu mai candidez la funcția de primar al localității. Chiar dacă mă voi dedica altor proiecte, voi rămâne alături de dumneavoastră și voi pune umărul la dezvoltarea acestei localități! Am luat această decizie doar după ce am fost sigur că viitorul primar are aceeași viziune asupra dezvoltării localității și că va continua proiectele demarate de administrația locală în ultimii ani.

Așa să ne ajute Dumnezeu" se încheie scrisoarea deschisă a primarului comunei Florești, Eugen David.

Back To Top