Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Deputatul de Prahova Dan Rădulescu a anunţat joi, într-un mesaj public, că s-a alăturat echipei lui Andrei Volosevici, intenţia fiind ca după alegerile din 27 septembrie să fie consilierul personal al noului primar al Ploieştiului, pe probleme de învăţământ. "Chiar dacă facem parte din partide diferite, sunt convins că vom reuși să îmbunătățim infrastructura școlară din oraș", a argumentat parlamentarul, care a discutat despre o "alianţă în jurul unor proiecte comune".

 

"Sunt profesor de 16 ani. Mi-am început activitatea la catedră într-o școală pentru copii defavorizați, la Cluj. De zece ani, sunt profesor la Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești, unde predau una dintre cele mai frumoase materii din lume, istoria artei. De altfel, de vreo opt ani încoace, elevii coordonați de mine în cadrul Olimpiadelor naționale de arhitectură, arte plastice și istoria artelor s-au clasat pe primele locuri pe podium la această disciplină, acest fapt fiind, până la urmă, cea mai bună dovadă că, dacă iubești ceea ce faci, rezultatele nu vor întârzia să apară.
În ultimii patru ani am încercat, din opoziție și cu puținele resurse avute la dispoziție, să îmbunătățesc calitatea învățământului românesc din postura de parlamentar și membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților, unde am pledat pentru un învățământ depolitizat, echitabil, care să devină mai performant și să nu lase niciun copil în urmă, dar și pentru mai multă competitivitate în mediul educațional privat.
Astăzi, am acceptat propunerea viitorului primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, de a deveni consilierul său pe probleme de educație și învățământ. Nu este o alianță între partide, este o alianță în jurul unor proiecte comune, care vin în întâmpinarea cerințelor și a așteptărilor pe care locuitorii orașului le au de la autoritățile locale în ceea ce privește învățământul și educația. Împreună, chiar dacă facem parte din partide diferite, sunt convins că vom reuși să îmbunătățim infrastructura școlară din oraș și să redăm încrederea elevilor, a părinților și a profesorilor de aici printr-un parteneriat onest și eficient cu Primăria orașului.
Voi rămâne, în continuare, consecvent în lupta pentru respectarea dreptului nostru constituțional la un mediu sănătos!", a declarat Dan Rădulescu, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, Volosevici a transmis un mesaj public, urându-i bun venit în echipă parlamentarului de Prahova şi amintind demersurile începute de Dan Rădulescu din 2016 încoace.

"Am deosebita plăcere de a vă anunța faptul că deputatul Dan Rădulescu a acceptat propunerea de a se alătura proiectului nostru de a readuce Ploieștiul la NORMALITATE.
Cunoscut pentru demersurile sale legate de combaterea poluării care au strâns în jurul lor membrii comunității ploieștene (cetățeni, asociații civice, poluatori, ziarişti), Dan Rădulescu a inițiat proiecte de lege prin care a cerut eficientizarea măsurilor antipoluare: creșterea amenzilor, oprirea surselor de poluare până la prezentarea dovezii de remediere a defecțiunilor, încurajarea investițiilor în tehnologii prietenoase cu mediul prin reducerea/ deducerea impozitelor, restricții cu privire la eliberarea autorizației de mediu în zonele poluate, completarea listei poluanţilor atmosferici sau ai apei integrați în evaluarea calităţii aerului înconjurător.
Încă de la începutul mandatului său de parlamentar, a pledat pentru un învățământ depolitizat, echitabil, care să asigure egalitate de șanse pentru elevi, dar și competitivitate în mediul educațional privat, motiv pentru care, după 27 septembrie, Dan mă va ajuta în realizarea proiectelor necesare pentru a avea un învățământ ploieștean la standarde europene.
Bine ai venit în echipa mea, Dan Rădulescu!", a fost mesajul transmis de Andrei Volosevici.

 
 
Back To Top