Deputatul de Prahova Dan Rădulescu a avut un mesaj dur după alegerea viceprimarilor municipiului Ploieşti, îndreptat - chiar dacă n-a dat niciun nume - împotriva noului viceprimar Magdalena Trofin, timp de mai mulţi ani colegă în USR. Parlamentarul reclamă că aceasta a fost promovată pe criterii de servilism şi nu de meritocraţie.
"Faci un fel de facultate de administrație publică într-un măreț centru universitar inexistent. Evident, nu te angajează nimeni după aia. Așa că devii secretară în mediul privat. Apoi, la recomandarea șefului, intri într-un partid, unde faci ceea ce făceai și la serviciu, asculți și aprobi pozitiv. Iar cum în lumea politică democrația și meritocrația vin cu autobuzul, după patru ani de aproape nimic, compilezi un slide cu șase imagini și ajungi pe listele de consilieri. Apoi, viceprimar al urbei, c-așa pățesc oamenii noi în politică", a comentat Dan Rădulescu.
Declaraţia, făcută pe Facebook, vine în ziua în care au fost aleşi noii viceprimari din Ploieşti, Magdalena Trofin de la USR şi Daniel Nicodim de la PNL.