Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mihai polițeanu reclamatie parcari persoane handicap
Categorie: Politic
  • Deputatul Mihai Polițeanu reclamă că locurile destinate persoanelor cu dizabilități, din parcările publice ale Ploieștiului, nu respectă normele legale privind semnalizarea specifică și dimensiunile.
  • Mai mult, în unele zone, locurile speciale pentru această categorie nici măcar nu există.
  • Reclamația a fost transmisă Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova.

În sesizarea adresată AJPIS, deputatul Mihai Polițeanu reclamă că „nicăieri pe raza unității administrativ teritoriale Municipiul Ploiești nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile legale”, oferind, ca prim exemplu, spațiile din fața sediului Agenției.

“EXACT în fața instituției pe care o conduceți - AJPIS, care se ocupă cu  monitorizarea aplicării legislației în domeniu se ÎNCALCĂ Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în condițiile în care, deși există locuri publice de parcare, nu sunt marcate în niciun fel locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități”, atrage atenția Polițeanu. Un alt exemplu de instituție care nu dispune, în parcare, de locuri pentru persoanele cu handicap este Poliția Locală Ploiești.

Citiți și: MIHAI POLIȚEANU, DEPUTAT: „ÎNTRE FAMILIA COSMA, PSD ȘI ANDREI VOLOSEVICI E O MARE FRĂȚIE”

Acesta subliniază, că, “potrivit art. 65 alin (1) al Legii 448/2006, dar și a normelor prevăzute prin NP 051-2012, în spațiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum și în cele  organizate, vor fi adaptate și rezervate cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, astfel: a) Locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap vor fi amplasate cât mai aproape de intrările principale în clădiri sau zonele de interes, la mai puțin de 50 m de acestea;

b) Dimensiunea locului de parcare rezervat persoanelor care se deplasează în fotoliu rulant este de 3.70 x 5.40 m;

c) Locurile de parcare sunt semnalizate prin semn internațional;

d) Conform tuturor celorlalte prevederi de la Secțiunea 6 – Parcaje a normativului NP 051-2012.”

În multe alte exemple, marcajele nu respect regulile în vigoare. Este vorba, potrivit sesizării făcute de Mihai Polițeanu, despre parcările din zona Halelor Centrale, din spatele Palatului Culturii, din fața Palatului Administrativ, din fața Palatului Culturii, de la fosta Casă a Căsătoriilor, de la Rondul I, de pe str. 1907 și de la Sala Sporturilor.

“Având în vedere informațiile din prezenta sesizare, vă rog să luați măsurile legale necesare pentru remedierea de urgență a situației și să-mi comunicați rezultatele controlului”, a solicitat deputatul.

parcare ploiesti1

parcare ploiesti2

parcare ploiesti3

parcare ploiesti4

parcare ploiesti5

parcare ploiesti6

parcare ploiesti7

parcare ploiesti8

parcare ploiesti9 0

Foto: Mihai Polițeanu

Back To Top