Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

datorii ploiești
Categorie: Politic
  • Președintele PNL Ploiești, Roberta Anastase, alături de viceprimarul liberal al Ploieștiului Daniel Nicodim și de consilierii locali ai PNL au prezentat, marți, într-o conferință de presă, cele mai mari datorii ale municipiului, arătând că, în acest moment, suma creanțelor este aproape cât bugetul local pe un an.
  • "Nu înțeleg această lipsă de responsabilitate", a comentat Roberta Anastase.

Datorii foarte mari, dar și riscul de pierde sume uriașe pe viitor, din proiecte europene ratate, sunt principalele probleme administrative ale Ploieștiului, la acest moment, au punctat reprezentanții PNL Ploiești, care au criticat din nou,în termeni duri, activitatea primarului Andrei Volosevici.

"Lucrurile în plan administrativ au devenit foarte grave. Ploieștiul înregistrează în acest moment datorii aproape cât bugetul pe un an de zile al municipiului. Nu înțeleg această lipsă responsabilitate. Avem două probleme arzătoare. Pe 8 iulie e termenul limită până la care TCE trebuie să negocieze eșalonarea datoriilor la ANAF, dacă nu intră în insolvență, în condițiile în care Primăria Ploiești înregistrează datorii consistente. În al doilea rând este perioada în care se face achiziția gazului ieftin și acest lucru nu se întâmplă, iar Primăria Ploiești înregistrează datorii de 30 de milioane la societatea de Termie. Nu mai vreau să vorbesc 30 de milioane datoriile la bănci, 100 de milioane certe la Veolia (...) și alte datorii de mai mică valoare. Ne notifică Electrica că ne stinge lumina că avem datorii de vreo 7 milioane neplătite", a exemplificat senatorul Roberta Anastase, președintele PNL Ploiești. Liderul liberalilor ploieșteni îi atrage atenția primarului Andrei Volosevici asupra faptului cănu poate da vina pe consilierii locali, susținând că nu poate plăti sumele restante pentru că nu are prevedere bugetară. "Nu a avut nicio observație la acest buget, a considerat că este frumos. Ar fi fost și stupid să aibă vreo problemă, fiind inițiatorul acestui buget. Ploieștenii îl plătesc cu aproape 15.000 de euro. Atât este salariul domnului primar. De salariul ăsta te mai preocupi să nu intre în insolvență TCE-ul, să avem gaze la iarnă pentru căldură, te mai preocupi și de școli (...) Suntem în situația de față sunt 900 de locuri de muncă ale oamenilor de la TCE și 180.000 de oameni dependenți de transportul în comun. Nu se poate să nu abordăm cu responsabilitate. Nici măcar nu l-a interesat acest subiect", a adăugat Anastase.

Consilierul local Vlad Frusina, membru în AGA TCE Ploiești, a subliniat, la rândul său, că la această societate "situația este critică din punct de vedere financiar", iar "insolvența este o stare iminentă". "O societate de transport călători trăiește de pe urma subvențiilor pe care Primăria este obligată să le achite. TCE a emis facturi de 23 de milioane, din care 15 milioane reprezintă o creanță certă, trecută de scandență. Este o sumă necesară TCE-ului pentru îndeplinirea obligației către ANAF. Neachitarea sumei, pe lângă atragerea stării de insolvență, pune în pericol acele 900 de locuri de muncă și pune în periocl sistemul de transport subvenționat folosit de ploieșteni. Plata celor 15 milioane este urgentă", a declarat acesta, anunțând că a fost depusă o notificare din partea TCE, pentru obligarea Primăriei la achitarea facturilor scadente, urmând să fie declanșăte procedurile juridice.

Citiți și: PNL PLOIEȘTI: „TCE, LA UN PAS DE INTRAREA ÎN INSOLVENŢĂ". DATORII ALE PRIMĂEIRI, CĂTRE SOCIETATEA DE TRANSPORT

În ceea ce privește termoficarea, consilierul local Valentin Marcu a punctat că "societatea este necesară" și "poate obține și rezultate pozitive, cu condiția să se achite la timp facturile, astfel încât societatea să poată achiziționa cantitățile de gaze necesare. Vara este o oportunitate să cumpărăm gazele la un preț foarte bun, astfel încât să putem menține prețul gigacaloriei la un nivel suportabil atât de către populație, cât și de către bugetul local, ca și subvenție. Pe de altă parte, am evita situațiile de iarnă trecută când ați văzut că, din cauza lipsei de gaze, de multe ori furnizarea serviciului a avut de suferit. Solicităm în mod imperativ Primăriei Ploiești să plătească facturile restante de peste 30 de milioane de lei către societatea termoficare, sumă cu care Termo Ploiești să cumpere gazele ieftine. Bugetul a fost propus de domnul primar, la capitolul subvenții am suplimentat cu 10 milioane de lei față de acea propunere. S-au acumulat datorii pentru că în loc să se plătească facturile către Termo Ploiești s-au plătit anumite facturi restante către Veolia".

O altă problemă este cea a fondurilor europene pe care Ploieștiul riscă să le piardă pentru proiectele care ar trebui finalizate până la sfârșitul acestui an, termen imposibil de respectat în multe dintre cazuri. "Suntem în fața faptului implinit. Suntem în fața pierderii a 150 de milioane de euro din fonduri europene", a declarat consilierul local Dragoș Măchițescu arătând că și soluția mutării proiectelor pe următorul exercițiu financiar va însemna pierderea de fonduri și, la un moment dat, s-ar putea vorbi chiar despre prejudicii.

Citiți și: PLOIEȘTIUL RISCĂ SĂ RATEZE FONDURI EUROPENE PENTRU PESTE 20 DE PROIECTE. DOCUMENT ADR SUD MUNTENIA

"În acest moment, domnul Volosevici ocupă abuziv fotoliul de primar al municipiului Ploieşti.

DEMISIA este singurul gest decent pe care îl poate face după ce a adus primăria în faliment şi societăţile din subordine în stare de insolvenţă!

Citiți și: PNL PLOIEȘTI, DESPRE CANDIDATURA LUI VOLOSEVICI DIN PARTEA PSD: „DRUMURILE NOASTRE SE DESPART AICI” - VIDEO LINK

Îl somăm (pe încă) primarul Volosevici să achite facturile restante către societăţile TCE (18 milioane de lei) şi TERMO (30 milioane de lei) înainte de a părăsi poziţia de edil şi înainte de a distruge societăţile care asigură serviciile publice esenţiale pentru ploieşteni!" a transmis și acum PNL Ploiești, în replică la anunțului lui Andrei Volosevici, că va candida, din partea PSD, pentru un nou mandat la Primăria Ploiești.

Conferința organizată marți de PNL Ploiești poate fi urmărită AICI.

Back To Top