- Consilierul județean Mihai Apostolache, conf. univ. dr. în cadrul UPG Ploiești, a salutat deschiderea, la Ploiești, a unei secții a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila".
- Universitatea ploieșteană va fi instituția care va găzdui cursurile organizate pentru studenții înscriși la secția UMF de la Ploiești.
Mihai Apostolache a lăudat demersul care a dus la deschiderea unei secții a UMF "Carol Davila" la Ploiești,mărturisind însă că s-ar fi așteptat ca festivitatea de deschidere a anului universitar să aibă loc la UPG, acolo unde se vor desfășura și cursurile. Ceremonia a fost găzduită, însă, la Palatul Culturii.
Citiți și: ÎN PREMIERĂ, UMF „CAROL DAVILA” A DESCHIS ANUL UNIVERSITAR ȘI LA PLOIEȘTI
"Secția din Ploiești a Universității de Medicină și Farmacie «Carol Davila» și-a deschis porțile în această săptămână. Este o realizare a întregului Consiliu Județean Prahova și sunt bucuros că și prin votul meu acest obiectiv a fost atins. De asemenea, sunt mulțumit pentru faptul că am realizat legătura instituțională dintre Consiliul Județean Prahova și universitatea ploieșteană, în ale cărei spații își desfășoară cursurile această secție. Singurul lucru cu care nu am fost de acord a fost acela că anul universitar al secției respective fost deschis la Palatul Culturii, și nu la UPG Ploiești.
Chiar dacă nu suntem în conducerea Consiliului Județean nici eu, nici colega mea, Oana Băzăvan, împreună am susținut inițiative benefice pentru prahoveni și am folosit, din plin, dialogul, cooperarea și diplomația.
Sunt un adept al construcției, al dialogului, nu al conflictului de dragul unui câștig electoral.
Îmi place să stabilesc legături instituționale, să realizez parteneriate, să cultiv dialogul și să dezvolt proiecte unice. Dar nu singur, ci întotdeauna în echipă!", a declarat Mihai Apostolache, cel datorită căruia luni, la Ploiești, cu prilejul deschiderii anului universitar la UPG, invitat de onoare a fost Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.
Citiți și: MIHAI APOSTOLACHE: „AM AVUT AMBIȚIA DE A-L ADUCE ÎN MIJLOCUL COMUNITĂȚII ACADEMICE PLOIEȘTENE PE ROMÂNUL CU CEA MAI IMPORTANTĂ FUNCȚIE LA NIVEL INTERNAȚIONAL”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană