- Primarul orașului Plopeni, Dragoș Niță, a anunțat că vrea să aibă servicii proprii de salubritate și apă-canal, prin intermediul cărora să asigure o activitate mai eficientă la nivelul localității, dar și un preț mai mic pentru locuitori.
- Administrația locală a făcut deja un prim pas în acest sens.
Primarul din Plopeni a anunțat că a făcut, încă din 10 aprilie, o adresă către ADI Parteneriatul pentru Managementul Apei. „A fost informat și operatorul Hidro Prahova, am avut zilele acestea o discuție cu directorul general. Avem o problemă cu stația de epurare, care e făcută prin POS, sunt mulți bani și auditul trebuie să arate foarte clar care este datoria orașului Plopeni pe acest obiectiv. Sunt multe discuții de făcut, cum vom proceda pe viitor.
Sunt convins că locuitorii din Plopeni vor un preț de operare mai mic, dar și calitate superioară a serviciilor”, a spus Dragoș Niță, la Actualitatea LIVE.
Citiți și: PRIMĂRIA BLEJOI VREA SĂ REZILIEZE CONTRACTUL CU OPERATORUL HIDRO PRAHOVA
Edilul intenționează să facă același lucru și în ceea ce privește Salubritatea. „În 2012, eram singura localitate în Prahova care nu făceam parte din ADI Managementul Deșeurilor. La prima ședință de Consiliu Local, care era majoritar PSD, decizia a fost să intrăm în acest management al deșeurilor, ceea ce nu a dus la nimic bun, așa cum am prevăzut încă de atunci. Dar e greu să mai ieși. Am făcut, în 10 aprilie, adresă către ADI Managementul Deșeurilor, să ieșim din această Asociație, cu intenția de a-mi face un serviciu propriu, cum aveam și la momentul 2012, ca să pot gestiona serviciul mult mai bine decât firma care-l gestionează acum, dar și la un preț corect. Numai că sunt de făcut niște pași pe care trebuie să-i respecți. Prețul estimat de mine va fi mai mic”, a mai declarat Dragoș Niță.
CMF 21240015
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană