- Președintele Partidului România în Acțiune, Mihai Apostolache, a făcut o analiză a candidaturilor la președinția României.
- „După 35 de ani de la schimbarea de regim politic, se urmărește perpetuarea politicii clientelare, de clan, de gașcă, în care mediocritatea este nota dominantă”.
„Pentru că majoritatea candidaților la alegerile prezidențiale sunt lipsiți total de calități de lider, națiunii române i se livrează povestea omului simplu, normal, din popor. Cu o parte din presă cumpărată din bani publici, pusă să atace pe oricine strică echilibrul mediocrității politice, cu panotaj stradal plătit din bani publici, cu un sistem electoral șubred, ușor penetrabil de către cei care s-au specializat în fraudă electorală, cu instituții care trebuie să apere voința cetățenilor rezultată din vot, dar care recunosc că sistemul de gestiune a votului poate fi viciat și nu acționează pentru remedierea situației, chiar dacă stă în puterea lor să o facă, ni se pune pe tavă modelul bolovănosului, al nepregătitului, al celui lipsit de calități, dar care este, totuși, om din popor.
După 35 de ani de la schimbarea de regim politic, se urmărește perpetuarea politicii clientelare, de clan, de gașcă, în care mediocritatea este nota dominantă.
Pentru că nu sunt capabile să ofere publicului oameni de calitate, potriviți pentru funcția prezidențială, partidele încearcă să ducă societatea la nivelul lor. Or, societatea românească nu este obligată să coboare atât de jos.
Cu o datorie publică istorică, cu o criză economică care bate la ușă, cu un război în apropiere și un război hibrid în interior, cu cel mai mare grad de sărăcie și excluziune socială din Europa, cu cheltuieli publice iraționale, cu angajamente în plan internațional neonorate, cu un mediu economic bulversat de măsuri aberante, cu capitole importante nefinalizate (Schengen terestru, OCDE), România nu poate avea în frunte un om simplu.
"De ce să evadăm de la periferia Europei când ne simțit atât de bine în mocirla noastră?", spun partidele tradiționale.
Planul de evadare trebuie conceput și gestionat de un lider. El implică viziune, pregătire, experiență, ambiție, perseverență, cunoașterea realității naționale și internaționale. România are nevoie de un președinte cu experiență și relații diplomatice de cel mai înalt nivel. De o persoană nedependentă de partide, care să fie capabilă să transmită un mesaj de echilibru în plan intern și extern și care să asigure un arbitraj corect între puterile statului, precum și între stat și societate.
Un lider care să readucă în viața publică românească politețea și diplomația și care să fie conectat la cele mai înalte sfere de influență la nivel mondial, astfel încât să pună România în cele mai avantajoase poziții. Care să întărească poziționarea strategică a țării din perspectivă militară și economică. Lider, nu om simplu, pentru România!”, a transmis Mihai Apostolache, președintele Partidului România în Acțiune.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană