Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Axinia
Categorie: Politic

Într-o dezbatere în plenul Parlamentului European prilejuită de raportul Comisiei Europene privind starea pieţei unice de energie europeană, europarlamentarul Adrian Axinia, președintele AUR Prahova, a criticat în termeni duri lipsa de echitate şi solidaritate.

„România, deşi este exportator net de energie electrică, producția depășind consumul cu circa 3,25 TWh în 2023, plăteşte, în acest moment, aproximativ 150 de euro MWh, cel mai mare preţ din UE. Asta înseamnă că piaţa unică europeană de energie este o farsă câtă vreme alte state plătesc mai puţin de jumătate. E puţin spus că nu există solidaritate, pur şi simplu, suntem prădaţi. Şi asta în condiţiile în care România ajută deopotrivă Ucraina şi Republica Moldova pe zonă energetică. Avem costuri mari cu acest efort, care nu sunt împărţite la nivelul Uniunii Europene. Bruxelles-ul pare să vrea egalitate, dar nu şi pentru ţările din Est care suportă costurile războiului”, a declarat Axinia în plenul Parlamentului European.

Prețul energiei din România este cel mai mare din Europa – 149 de euro pe MWh. În Bulgaria, prețul este 135 de euro, iar în Grecia – 121 de euro. Prețuri mari găsim și în Ungaria – 145 de euro, Serbia – 128 de euro, Slovacia – 126 de euro. În Austria prețul este 102 euro, Cehia – 113 euro, Germania – 112 euro, Franța – 68 euro și în Norvegia 5 euro pe MWh. Europarlamentarul român a insistat asupra faptului că această situaţie este aberantă câtă vreme ţara noastră a produs mai multă energie electrică decât a consumat pe parcursul anului 2023, aceeaşi situaţie existând şi în 2024.

Citește și Adrian Axinia, președinte AUR Prahova: „Trebuie să fim siguri că PSD nu va ajunge la metehnele pe care le-a avut până în 2020”

Back To Top