- Președintele PNL, candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a făcut o vizită în Prahova, în acest weekend, cu prilejul celor două festivaluri de toamnă derulate în apropiere de Ploiești.
Nicolae Ciucă a scris, pe pagina sa de Facebook, că a rămas plăcut impresionat de evenimentele prin care autoritățile locale încearcă să păstreze tradiția locului și să o aducă în atenția unui număr cât mai mare de vizitatori.
„Am văzut, încă o dată, ce înseamnă administrația făcută cu suflet și cu respect pentru tradiții! Sărbătoarea Vinului din Valea Călugărească și BerceniFest, în Prahova, sunt evenimente care reaprind spiritul comunităților locale și aduc bucurie nu doar oamenilor locului, ci și vizitatorilor.
Primărițele Ioana Neagu și Cosmina-Ramona Pandele sunt exemple de leadership feminin de succes și le felicit pentru că fac comunitățile lor să înflorească!”, a declarat Nicolae Ionel Ciucă, președintele PNL.
Alături de liderul național al liberalilor s-au aflat președintele interimar al PNL Prahova, Mircea Roșca, președintele interimar al PNL Ploiești, Daniel Nicodim, senatorul PNL de Prahova Roberta Anastase, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Dumitru Tudone, candidatul PNL la Primăria Ploiești, Bogdan Nica, precum și mai mulți primari din județ.
Citiți și: Nicolae Ciucă: „PNL şi-a propus să menţină un procent relevant în Parlament, să-şi câştige dreptul de a rămâne la guvernare”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană