- Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, a demisionat din PSD, partidul din partea căruia a candidat pentru funcția de primar, dar și primul pe lista de consilieri locali, la alegerile din 9 iunie.
Surse politice au declarat, pentru APH, că Andrei Volosevici nu mai este membru PSD de aproape o lună. Fostul primar al Ploieștiului, reținut azi-noapte de procurori, a candidat din partea social-democraților la alegerile locale din 9 iunie. Acesta s-a clasat pe locul al treilea la alegerile pentru funcția de primar și a fost primul pe lista de candidați PSD pentru Consiliul Local, renunțând ulterior la mandat.
De altfel, Volosevici este unul dintre cei șapte consilieri locali ale căror mandate nu au fost validate de instanță. De la PSD, instanța nu a validat nici mandatul unui apropiat al fostului primar. Liviu Ilași, de asemenea pe lista de consilieri municipali, a demisionat din partid.
Vă reamintim că fostul primar al Ploieștiului a fost audiat de procurori, în ultima zi de mandat, azi-noapte fiind reținut pentru 24 de ore, într-un dosar în care se fac cercetări pentru cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, șantaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă.
Citiți și: Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, reținut pentru 24 de ore, alături de alte trei persoane
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană