Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic
  • Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național al AUR, critică vehement procesul prin care s-a ajuns la candidaturile „cupletului binecuvântat de Călin Georgescu”.

  • Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Târziu afirmă că mișcarea suveranistă din România a fost compromisă pe 6 decembrie, când cei care „ar fi trebuit să îndemne oamenii să iasă în stradă” au făcut, în schimb, apel la inacțiune.

 

„Ne-am acomodat prea repede «canoanelor» politicii de sistem!” acuză președintele Consiliului Național al AUR, prin mesajul care critică decizia lui George Simion și a Anei-Maria Gavrilă de a candida la alegerile prezidențiale, anunțată public miercuri.

Târziu „lovește”, prin afirmațiile sale, inclusiv în Gigi Becali, deputat AUR. „Avem un gust amar când realizăm că dl George Becali ne-a dat rezultatul problemei încă de acum o lună de zile!”, scrie europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

 

Mesajul integral publicat de Claudiu Târziu:

„Astăzi suntem martori la cea mai mare victorie a statului subteran asupra forțelor democratice și suveraniste din ultimii 35 de ani.
Ceea ce trebuia să fie revoluția unei generații a fost caricaturizat și trimis în derizoriu de regimul ilegitim născut din lovitura de stat organizată de CCR. Suntem pe marginea prăpastiei și așteptăm salvarea de la un cuplet binecuvântat de dl Călin Georgescu.
 
Avem un gust amar când realizăm că dl George Becali ne-a dat rezultatul problemei încă de acum o lună de zile.
Mă uit în urmă și am impresia că nici nu putea să se termine altfel. Ne-am acomodat prea repede «canoanelor» politicii de sistem și am intrat în jocul unor huligani politici care ne-au interzis să vorbim, să protestăm, să ne revoltăm.
 
480792794_657436360170128_4661977502816997200_n.jpg
 
Mișcarea suveranistă a fost compromisă în 6 decembrie, odată cu apelul la inacțiune lansat chiar de cei care ar fi avut datoria și dreptul să ceară oamenilor să iasă în stradă. Astăzi ținem capul plecat și ne măsurăm de zece ori cuvintele în fața poliției spirituale. Nu mai îndrăznim să spunem lucrurilor pe nume de frica unor crainice de la televiziune, a grupării de cenzori ideologi de la CNA și a Securității lui Predoiu.
 
Căutați în cartea de istorie Reforma Franceză de la 1789. Nu veți găsi așa ceva, pentru că națiunile nu fac reforme când ajung la capătul răbdării, națiunile fac revoluție!
 
Se apropie rapid momentul în care trebuie să discutăm despre responsabilități, complicități și trădarea idealului național.
Cea mai cumplită trădare, din punctul meu de vedere, este chiar supunerea oarbă, fanatică, idolatră, în dispreț față de soarta unei națiuni și de pericolele uriașe care pândesc România!”
Back To Top