Elena Lasconi, preşedinta USR, a declarat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, „atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”.
„Cred că ar fi foarte bine să-l închidă măcar înainte cu o săptămână-două de alegerile prezidenţiale şi după aceea să-i dea drumul. De ce spun lucrul acesta? Pentru că incompetenţa ne-a dus în punctul în care Curtea Constituţională a trebuit să ia această decizie de anulare alegerilor, de renumărare şi de a scoate din competiţie un candidat. Eu sunt pentru libertatea de expresie şi pentru democraţie dar, atâta timp cât există riscul de a avea o influenţă statală şi non-statală, cum ni s-a comunicat, eu cred că am putea să luăm o astfel de decizie”, a declarat Elena Lasconi, într-o conferinţă de presă.
„În ceea ce priveşte TikTok-ul, noi avem nouă instituţii ale statului care ar trebui să se asigure că nu mai zburdă trollii şi boţii şi că nu vom mai trece exact prin aceeaşi experienţă de anul trecut. Dar încă nu ne asigură nimeni că vom fi în siguranţă şi că nu se va întâmpla exact acelaşi lucru la indigo, ca şi anul trecut. Tocmai de aceea, eu am propus că, dacă nu sunt în stare, să-şi asume, pentru că noi avem exact aceeaşi şefi”, a adăugat Elena Lasconi.
Citește și Elena Lasconi și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale. „Am curaj să fac dreptate”