Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

PREZIDENȚIALE 2025 reacții candidati  turul I
Categorie: Politic
  • Scorul strâns indicat de exit-poll-uri, duminică seară, i-a determinat pe candidații aflați în fruntea clasamentului să fie prudenți în declarații. 

 PREZIDENȚIALE 2025. Reacții la cald

George Simion (AUR): „Împreună am scris astăzi istorie. Ne apropiem de un rezultat excepţional, mult peste ceea ce ne prezintă televiziunile sistemului (…) Vă felicit! Sunteţi învingători! Astăzi, poporul român a votat, astăzi poporul român a vorbit. Este timpul să fie auzit. (...) A fost mai mult decât o alegere. A fost un act de curaj, de încredere şi de solidaritate. Le sunt recunoscător şi îi asigur că încrederea lor nu va fi trădată. Aceasta nu e doar o victorie electorală, este o victorie a demnităţii româneşti. Este victoria celor care nu şi-au pierdut speranţa, a celor care încă mai cred în România, o ţară liberă, respectată, suverană. Cei mai importanţi sunt membrii noştri de acolo, din secţiile de vot. Vă rog, nu admiteţi nicio fraudă electorală împotriva mea sau împotriva oricărui alt competitor. Trebuie ca fiecare român, indiferent cum a votat, să fie respectat”.

Crin Antonescu (Alianța România Înainte - PSD-PNL-UDMR): „Democraţia înseamnă o bătălie, uneori dusă la maximum, dar e o bătălie pe idei în care niciodată nu trebuie să uităm că suntem concetăţeni, că suntem fiii aceleaşi ţări şi că la sfârşitul unei bătălii va trebui să mergem cu toţii împreună înainte. Sunt suficient de experimentat să ştiu că victoria în alegeri nu este decisă nici de exit poluri, nu se poate angaja, declara în urma acestor exit poluri. Aşteptăm să numărăm fiecare vot. Atunci când toate voturile vor fi numărate şi oficial încheiate, vom discuta despre câştigători sau despre pierzători. Îi rog pe toţi reprezentanţii noştri în secţiile de votare să rămână atenţi, să lucreze până la capăt, până când procesul electoral se încheie şi exprim speranţa că tot acest proces electoral, toată numărătoarea, care va dura câteva ore bune, se va desfăşura în condiţii corecte şi în condiţii perfect democratice. Încă o dată mulţumiri tuturor care au votat astăzi, mulţumiri votanţilor mei şi să sperăm că vom continua împreună, în turul 2”

Nicușor Dan (independent): „Democraţia este despre comunităţi, cu problemele lor, cu aspiraţiile lor şi vreau să felicit în această seară comunităţile de votanţi ale fiecăruia dintre contracandidaţi pentru dezbaterea pe care au purtat-o în special pe reţelele sociale, în opinia mea, mult mai consistentă decât dezbaterea pe care noi, politicienii, am putut să o producem. Şi noi, politicienii, mai avem, fiecare dintre noi, un drum lung până la a ajunge la aspiraţiile comunităţilor pe care vrem să le reprezentăm.Să ne raportăm cu prudenţă la rezultatele exit poll-urilor pe care le vedem pentru că ele sunt de la ora 19 şi sunt fără diaspora. Să aşteptăm numărătoarea exactă a voturilor care va veni în cursul acestei nopţi. Vreau să mulţumesc în avans reprezentanţilor tuturor partidelor în secţiile de votare şi vreau să-i rog să asigure o numărătoare corectă din acest moment pentru că e vorba de încrederea românilor şi a partenerilor noştri în democraţia din România şi este un nou început faţă de care avem cu toţii responsabilitatea să-l facem în mod corect.

Victor Ponta (independent): „Trebuie să numărăm voturile - știți cu exit-poll-urile, nici cele bune, nici cele rele, pe 24 noiembrie au dat atât de multe erori, încât nici nu mă bucur, nici nu mă întristez, mai ales depinde la ce televizor mă uit. Singurul lucru care este important, și fac un apel către cei din secțiile de vot, să nu pună în aplicare ce li s-a cerut, să nu anuleze voturi, să nu denatureze votul românilor. Eu le mulțumesc tuturor românilor care au venit la vot, indiferent pentru cine au votat, și după ce începem să numărăm, după ce începem să avem cât mai multe procese-verbale, după ce încep să vină voturile din diaspora, atunci o să vă spun că mă pregătesc de dezbatere cu domnul Simion în turul 2”.

Citiți și: EXIT POLL PREZIDENȚIALE 2025. Românii au decis finaliștii cursei pentru Cotroceni

Back To Top