- Președintele Partidului România în Acțiune, consilierul local ploieștean Mihai Apostolache, a făcut o analiză a scenei politice după primul tur al alegerilor prezidențiale.
- „PSD a ajuns la performanța de a nu avea candidat la alegerile prezidențiale”.
„Nici nu s-au anunțat bine rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale, că a început licitația pentru susținerea lui Nicușor Dan. Tonul a fost dat de UDMR, o entitate pragmatică, ce știe care sunt așteptările propriului electorat și acționează în consecință. Au urmat PNL și USR, care, continuând în același mod ca la aceste alegeri, vor fi, mai degrabă, frâne pentru candidatul Nicușor Dan, decât ajutoare.
Cele două partide nu și-au arătat susținerea pentru Nicușor Dan pentru că îl apreciază sau pentru că le pasă de România sau de Europa, ci pentru că se află în degringoladă, au un deficit de imagine serios și caută să se stabilizeze și să se lipească de un câștigator al Primăriei Capitalei și un candidat care a intrat în turul II al alegerilor prezidențiale.
Dacă doreau să arate că au învățat ceva din lecția acestor alegeri, PNL și USR trebuiau a doua zi după alegeri să ceară primului-ministru să realizeze de urgență o rectificare bugetară și să aloce 6% din PIB pentru Educație. Să taie imediat subvențiile pentru partidele politice, să restructureze ministerele și agențiile guvernamentale și să direcționeze resursele către educație. Acest domeniu trebuie susținut în mod real, nu declarativ. Nu demisii, nu lamentări, nu tragere de timp. ACȚIUNE!
Prin modul în care se comportă și comunică, cele două partide nu vor consolida zestrea electorală a lui Nicușor Dan. Acesta trebuie să se bazeze, în continuare, pe entitățile politice care l-au susținut de la început și să comunice prin oameni credibili. Printr-o conduită corespunzătoare, poate să atragă un număr important de cetățeni care au votat cu alte partide sau care nu au votat în primul tur.
PSD-ul a scăpat din laborator experimentul Simion, care, ironia sorții, a ajuns să intre în turul II de pe prima poziție, în detrimentul partidului care l-a creat drept sperietoare extremistă pentru ca el să pară frecventabil. Cu toată infrastructura statului, cu sumele imense de la buget primite drept subvenție, cu toate modificările calendarului electoral și ale legislației electorale, PSD a ajuns la performanța de a nu avea candidat la alegerile prezidențiale. Acum anunță că nu susține niciun candidat rămas în competiție. Nici nu are cum, din moment ce întreaga strategie s-a întors ca un bumerang împotriva conducerii acestui partid”, a transmis Mihai Apostolache.
Citește și Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană