- În mesajul său la împlinirea a 150 de ani de la înființarea PNL, Daniel Nicodim punctează momentele principale din istoria partidului, dar și rolul pe care acesta îl are în prezent.
- Președintele PNL Ploiești îndeamnă la aducerea în prezent a faptelor și a valorilor în care înaintașii liberali „au crezut cu tărie de-a lungul vieții și a carierei lor politice și care i-au înscris în Panteonul marilor personalități ale istoriei noastre”.
Daniel Nicodim spune despre PNL că „este cu siguranță cel mai dinamic, vechi, tânăr în același timp, dar și cel mai agitat partid al istoriei noastre naționale”.
„Deși rădăcinile liberalismului datează din perioada pașoptistă, în data de 24 mai 1875 lua ființă primul partid din istoria României – Partidul Național Liberal, fondat de Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C.A.Rosetti, Dimitrie Sturdza, Ion Ghica, Carada etc.
Unificarea liberalilor are loc în casa din București, strada Enei, proprietate a maiorului englez Sir Stephen Bartlett Lakeman, stabilit definitiv în România și cunoscut sub numele de Mazar Pașa.
Cu 9 ani înainte, în februarie 1866, aducerea dinastiei străine pe tronul României, la 10 mai 1866, a reprezentat un proiect extrem de curajos prin care liberalii pașoptiști și-au sacrificat nu doar averile, ci chiar și convingerile. Clasa politică de atunci, antimonarhistă prin esența ei, a înțeles că proiectul României se leagă de un monarh. I-au înțeles semnificația. Ca România să fie recunoscută, să intre în geografia simbolică a Occidentului, avea nevoie de repere simbolice, care erau: latinitatea și monarhia.
Tot atunci, la 1866, s-au pus și bazele legii luptătorului liberal, cunoscută ceva mai târziu, prin 1923, care afirmă la primul punct sacrificiul de sine al liberalului: «Liberalul este om liber şi generos. El luptă împotriva oricărei asupriri şi se jertfeşte pentru întărirea credinţei strămoşeşti, consolidarea şi fericirea Patriei sale.»
Astfel, s-a conturat principala trăsătură a liberalismului românesc: sentimentul Național!
Instaurarea monarhiei constituționale, Independența și modernizarea României, ridicarea României la rang de Regat în 1881 prin Încoronarea M.S.Regelui Carol I al României la 10 Mai 1881, Războiul de întregire a neamului și unificarea României Mari la 1 decembrie 1918, adoptarea Constituției din 1923, reforma agrară, relansarea economică după marea criza de la începutul anilor '30, lupta pentru democratizarea României în tulburii ani '90 - acestea sunt doar câteva din realizările liberalilor români.
După capturarea României de către forțele răului în 1947, aparent Partidul Național Liberal a fost nevoit să-și înceteze activitatea. Spun aparent pentru că, în realitate, a urmat cea mai grea dar și cea mai nobilă perioadă din istoria partidului. Liberalii au fost aruncați în temnițele comuniste suferind torturi asemănătoare cu cele ale martirilor creștini din perioada de început a creștinătății. Se cuvine să-i omagiem și să le cinstim memoria tuturor celor care au ales sa-și piardă libertatea și viața refuzând să renunțe la dragostea de Țara și la principiile liberale”, a transmis, sâmbătă, Daniel Nicodim.
Liberalul subliniază că, deși evoluția PNL a fost una tumultoasă după 1989, „din frământările inerente parcursului politic a lăsat în urmă faptul că este un partid al opiniilor libere, al adevărului, al libertății, toate acestea fiind înalte valori ale europenității lui și a Națiunii noastre. Iar dacă, din timp în timp, vin vremuri în care aceste valori tind sa fie ignorate, eliminate sau înlocuite, fiecare Liberal are datoria sa lupte pentru ele și să le reafirme!”
Citiți și: Daniel Nicodim, președintele PNL Ploiești: „Suntem obligați să reflectăm cu maturitate și sinceritate asupra situației în care se regăsește societatea noastră și să construim cu seriozitate viitorul”
„Liberalismul reprezintă fundamentul doctrinar pe care s-a construit România modernă. Liberalismul și-a pus amprenta asupra integrării României în Uniunea Europeană și parteneriatul NATO. Partidul Național Liberal continuă să fie promotorul unui parcurs corect pentru modernizarea și asigurarea continuă a resorturilor care garantează libertatea pe care astăzi, în această perioadă tulbure a omenirii, ne bucurăm să o avem.
Partidul Național Liberal rămâne fidel crezului înaintașilor, prin agenda sa publică deschisă dezvoltării și prosperității tuturor.
Vă îndemn pe toți, să le onoram înaintașilor noștri liberali, cum se cuvine, memoria, prin aducerea în prezent a faptelor și a valorilor în care au crezut cu tărie de-a lungul vieții și a carierei lor politice și care i-au înscris în Panteonul marilor personalități ale istoriei noastre”, a transmis Daniel Nicodim, președintele PNL Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TIkTok Actualitatea Prahoveană