- 1.200 de delegați din cadrul Partidului Național Liberal vor participa, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PNL, pentru alegerea noii conduceri a formațiunii politice.
Pentru funcția de președinte al partidului și-a depus candidatura Ilie Bolojan, în prezent președinte interimar al formațiunii și premier. Pentru pozițiile de prim-vicepreședinți s-au înscris zece candidați, respectiv Valeriu Iftime, Adrian Veștea, Florin Roman, Alin Tișe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea și Cătălin Predoiu.
Potrivit comunicatuluui transmis de liberali, pentru conducerea Curții de Arbitraj candidează Costică Lupușoru, Daniel Buda și Ciprian Dobre, iar pentru președinția Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori a fost depusă candidatura lui Virgil Guran.
Votul va fi secret pentru funcțiile de președinte al partidului, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj și președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.
Tot în cadrul Congresului va avea loc, prin vot deschis, și validarea vicepreședinților regionali, care vor deveni membri ai Biroului Executiv Național. Candidații propuși pentru validare sunt: Alexandru Muraru pentru regiunea Nord-Est, Alexandru Popa pentru Sud-Est, Toma Petcu pentru Sud-Muntenia, Gigel Știrbu pentru Sud-Vest Oltenia, Gheorghe Falcă pentru Vest, Florin Birta pentru Nord-Vest, Ion Dumitrel pentru Centru și Hubert Thuma pentru regiunea București-Ilfov.
Congresul extraordinar al PNL a fost convocat de Consiliul Național al partidului care a avut loc pe 28 iunie, când a fost aprobată modificarea statutului în sensul că mandatul conducerii ar urma să fie redus la doi ani. Printre modificări se numără și descentralizarea deciziei în alegerea reprezentanților în formele de conducere ale partidului, recompensarea performanței politice și administrative, responsabilitatea în gestionarea funcțiilor de conducere în partid, eliminarea moțiunii ca element definitoriu al candidaturii pentru funcția de președinte al PNL.
Biroul Executiv este format din președinte, patru prim-vicepreședinți, secretar general, 19 reprezentanți regionali, dintre care opt vicepreședinți, aleși conform unui regulament aprobat de Biroul Politic Național și validați de Congres. Președintele și cei patru prim-vicepreședinții vor fi aleși direct în cadrul Congresului, iar secretarul general va fi propus ulterior Congresului de către președintele partidului și aprobat în Biroul Politic Național.
Citiți și: Președintele PNL Prahova, Mircea Roșca, ales să reprezinte întreaga regiune în Biroul Executiv al partidului
Noul document include și prevederi referitoare la întărirea disciplinei financiare a partidului pentru o mai bună colectare a cotizațiilor membrilor PNL.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană