Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mircea roșca buget tce
Categorie: Politic
  • Parlamentarul a reacționat, vineri, în contextul votului pe bugetul de stat, criticând faptul că forma adoptată de Legislativ nu include soluția convenită luna trecută, pentru salvarea TCE Ploiești.
  • „În coaliția de guvernare, conducerea PSD național a decis altfel. S-a opus, iar proiectul a fost scos din buget”, a acuzat deputatul.

Mircea Roșca avertizează că Prahova și în special municipiul Ploiești au fost afectate de „criza politică din coaliția de guvernare și politica falimentară a PSD de a bloca bugetul prin amendamente populiste, fără acoperire”.

Citiți și: Mircea Roșca, deputat de Prahova: România nu își permite bâlbâieli. Bugetul trebuie să rămână orientat spre investiții strategice, inclusiv în energie

„La solicitarea primarului Mihai Polițeanu, împreună cu ministrul Finanțelor, domnul Alexandru Nazare, am identificat o soluție reală pentru salvarea TCE Ploiești. Compensarea de tip SWAP fusese inclusă în proiecția de buget și urma să fie susținută în Comisia de buget-finanțe. 

Era o soluție corectă. Aplicabilă. Necesară. Din păcate, în coaliția de guvernare, conducerea PSD național a decis altfel. S-a opus, iar proiectul a fost scos din buget”, a explicat deputatul. 

Mircea Roșca a anunțat că, după adoptarea bugetului, va relua demersurile pentru salvarea TCE. „Așa cum am găsit soluții pentru Termo, astfel încât ploieștenii să nu rămână fără căldură, sunt convins că vom găsi o soluție și pentru TCE. Pentru că TCE nu este despre un primar sau altul. Este despre oameni”, a transmis acesta.

Citiți și: Soluție pentru salvarea TCE Ploiești de la intrarea în insolvență. Prefect: „Este un mecanism care are șanse mari să fie funcțional”

„Nu am făcut acest demers pentru aprecieri și nici pentru capital de imagine. L-am făcut pentru ploieșteni. Aș fi făcut același lucru indiferent cine ar fi fost primar. Aud, tot mai frecvent, întrebarea: «De ce îl ajuți pe Mihai Polițeanu?» Răspunsul este simplu și, poate, incomod pentru unii: pentru că este primarul ales al Ploieștiului. Iar când ajuți primarul, ajuți, de fapt, orașul. Restul sunt detalii de culise, unele mai zgomotoase decât utile. România trece printr-o perioadă complicată.

Prahova și Ploieștiul au nevoie de ordine, seriozitate și construcție. Nu de conflicte sterile, nu de orgolii, nu de jocuri politice mărunte.

Ironia este că, în timp ce unii încă își caută adversari, alții caută soluții. În Prahova, aleg să fiu printre cei care construiesc și mă interesează, așa cum am mai spus, continuarea proiectelor majore de infrastructură pe care PNL le-a generat în tot județul. Poate nu este cea mai comodă poziție, dar este singura corectă. Pentru că, la final, nu rămân declarațiile și nici etichetele. Rămân faptele!”, și-a încheiat Mircea Roșca mesajul transmis după dezbaterile finale privind bugetul, care au avut loc vineri.

Citiți și: Primarul Mihai Polițeanu, apel către parlamentarii prahoveni: „Nu sacrificați Ploieștiul și angajații TCE”

Back To Top