- O firmă din Buzău a cumpărat, la scurt timp după înființare, patru locuințe într-un complex de lux din București.
- Potrivit G4Media, într-unul dintre acestea ar locui Marcel Ciolacu, care susține că plătește chirie.
Pe 24 septembrie 2025, o firmă din Buzău a achiziționat patru locuințe într-un complex rezidențial de lux din nordul Capitalei, tranzacția ridicând semne de întrebare în spațiul public. Este vorba despre un penthouse și trei apartamente din complexul One Herăstrău, cumpărate de Real Estate Key SRL pentru suma totală de 8,13 milioane de lei, potrivit documentelor analizate de G4Media.
Tranzacție rapidă
Potrivit datelor disponibile, Real Estate Key SRL a realizat achiziția la doar opt zile de la înființare, cumpărând un penthouse și trei apartamente în complexul One Herăstrău Towers. Prețurile din ansamblu variază, conform dezvoltatorului, de la aproximativ 350.000 de euro pentru apartamentele standard până la peste 1,5 milioane de euro pentru penthouse-uri.
În spațiul public au apărut informații potrivit cărora în penthouse-ul de peste 350 de metri pătrați ar locui Marcel Ciolacu și Sorina Docuz. Informația a fost lansată inițial în octombrie 2025, într-un live realizat de Sorin Constantinescu.
„Un bloc extrem de luxos”
„E prima oară când o auziți pe live la noi. Domnul Ciolacu și Sorina Docuz s-au mutat într-un bloc extrem de luxos. Nu spunem cine a făcut blocul că nu ne interesează, dar este într-o zonă exclusivistă din București. Este în Herăstrău blocul. Două apartamente a luat. Unul pentru el și al doilea pentru copilul lui, cel mare, din prima căsătorie. Nu știu dacă a cumpărat sau a închiriat, dar un apartament acolo costă de la 2 milioane de euro în sus. Nu a luat de la dezvoltator, a luat, cel mai probabil, de la un intermediar. Este urmărit foarte mult de presă”, a declarat Sorin Constantinescu, citat de replicaonline.ro.
Administratorul firmei care a făcut achiziția, Gheorghe Roșu, a confirmat pentru G4Media că locuința este închiriată. „Plătesc chirie”, a declarat acesta. Ulterior, a precizat: „Contractul de închiriere e declarat”.
Totuși, reprezentantul firmei nu a oferit detalii despre proprietarul real al companiei și nici despre valoarea chiriei achitate.
Declarațiile lui Ciolacu despre locuință
Subiectul locuinței a fost abordat și anterior, în contextul unei investigații realizate de G4Media în noiembrie 2024, care arăta că fostul premier a făcut un partaj voluntar cu soția sa. „Eu nu am locuinţă în Bucureşti. Ăsta este adevărul. Am o singură locuinţă. Aţi văzut că am făcut şi partaj benevol… Deci, am rămas cu 64 de metri. Mă şi întrebau, cică, domnule, dar divorţezi? Păi eu sunt prost să divorţez, că rămân pe drum? Şi în aceia 64 locuieşte fratele meu, care are nişte probleme medicale. Ar fi cazul să ieşim din această zonă, care mai mult aduce dezgust într-un român şi aduce absenteism la vot. Nu înţeleg strategia domniilor lor cu aceste jigniri şi atacuri la persoane şi la familie, care nu au adus niciodată voturi”, a declarat Marcel Ciolacu, pe 8 noiembrie, citat de mediafax.ro.
15.000 de euro/lună
Conform informațiilor disponibile pe site-ul dezvoltatorului, chiria pentru un penthouse din acest complex poate ajunge la aproximativ 15.000 de euro pe lună, la care se adaugă TVA.
În prezent, Marcel Ciolacu ocupă funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, din decembrie 2025. Ultima sa declarație de avere, depusă în noiembrie 2025, indică deținerea unui apartament de aproximativ 62 mp în Buzău, economii de aproape 87.000 de lei, acțiuni în valoare de 3.000 de lei și credite de 25.000 de lei.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană