- PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, cu 97,7% dintre voturi.
- Liderii partidului au anunțat consultări pentru formarea unei noi majorități sau trecerea în opoziție.
Partidul Social Democrat a decis, luni, retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, în urma unui vot intern al liderilor formațiunii. Consultarea, intitulată „Momentul Adevărului”, a început la ora 17.00 și s-a încheiat cu un rezultat covârșitor în favoarea acestei decizii.
Potrivit datelor prezentate după vot, 97,7% dintre participanți au răspuns afirmativ la întrebarea: „Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”. În cadrul reuniunii, liderii PSD, în frunte cu Sorin Grindeanu, au susținut discursuri în care au evidențiat contribuțiile partidului la guvernare și au criticat activitatea premierului, acuzându-l de blocaj și de adoptarea unor măsuri de austeritate fără consultare. Reuniunea s-a încheiat fără adoptarea unei rezoluții oficiale sau a unui document care să stabilească explicit pașii următori ai formațiunii.
„Bolojan trebuie să plece acasă”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că rezultatul votului este unul obligatoriu pentru conducerea partidului și a subliniat că mesajul transmis este unul fără echivoc.
„E un vot care ne obligă și de care trebuie să ținem cont. PSD spune într-o manieră care nu lasă loc de interpretări că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă. Nu aștept miracole de la Cotroceni. Mă gândesc că în zilele următoare vor exista consultări, nemaiexistând o majoritate care să susțină Guvernul. Mă aștept ca urmare a acestor consultări să se degaje o soluție. Dacă Ilie Bolojan înțelege, se poate rezolva foarte scurt această criză, se poate păstra procolul coaliției de guvernare și se poate merge înainte. PSD nu va susține un guvern minoritar, ceea ce ne dorim este să facem parte dintr-o coaliție pro-europeană. Dacă acest lucru nu e posibil, PSD va trece în opoziție”, a declarat Sorin Grindeanu.
Citește și USR Prahova acuză PSD de declanșarea unei crize politice. „O încercare cinică de a provoca haos”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană