- PSD și AUR vor depune împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.
- Anunțul a fost făcut de reprezentanți ai celor două partide luni, la câteva zile după ce miniștrii social-democrați s-au retras din Executiv.
Marian Neacșu de la PSD și Petrișor Peiu de la AUR au susținut luni dimineață o conferință de presă comună în care au anunțat că formațiunile politice pe care le reprezintă pregătesc o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Cei doi au primit sarcină se ocupe de „partea tehnică”.
„Abordarea politică va fi probabil explicitată în cursul acestei zile, de către preşedinţii de partide. Aşa cum cunoaşteţi, noi avem la ora 14.00 un BPN în care se va lua decizia finală”, a declarat social-democratul Marian Neacşu și fost vicepremier în Guvernul lui Ilie Bolojan.
.„Cele două partide vor avea şedinţe în forurile de conducere şi veţi avea şi reacţii, şi abordări, şi explicaţii politice undeva în această după-amiază, deocamdată, în spiritul transparenţei, noi vă anunţăm că am declanşat demersul tehnic de a scrie acea moţiune”, a precizat și Petrișor Peiu. Liderul senatorilor AUR a mai precizat că moțiunea ar urma să fie dezbătută în Parlament „undeva la începutul lunii mai”.
Citiți și: Ilie Bolojan: „Datele Eurostat arată că direcția este una corectă. Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană