- Social-democratul Ștefan Radu Oprea ar fi trebuit să preia mandatul de senator în toamna anului trecut, după demisia lui Florin Jianu, ales pe listele PSD la alegerile din 2024.
- Oprea era însă deja secretar general al Guvernului, iar postul de Parlament a rămas vacant până acum.
După ce a demisionat din funcția de secretar general al Guvernului, odată cu ieșirea PSD de la Guvernare, Ștefan Radu Oprea a devenit, luni, al cincilea senator de Prahova.
„Am depus jurământul ca Senator. Am revenit alături de colegii mei în grupul PSD. Voi activa în comisiile economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat și buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital unde voi contribui cu experiența dobândită în aceste domenii pentru a avea o legislație mai clară și mai predictibilă.
Doresc să le mulțumesc colegilor din toate partidele politice care mi-au dat votul astăzi. Dar și colegilor din Secretariatul General al Guvernului alături de care am lucrat în ultimele luni. Sunt adevărați profesioniști, iar acest lucru se vede în rezultatele bune pe care le-am obținut când vorbim despre aderarea la OCDE, organizarea ședințelor de guvern, reprezentarea intereselor statului in contencios administrativ, guvernanță corporativă, politici publice și strategii sau în grupurile de lucru pe care le coordonează.
Voi continua să vorbesc despre realizările lor sau ale celor din instituțiile și companiile aflate în coordonare, dar să fiu și critic când cred că lucrurile pot fi făcute mai bine”, a transmis Oprea.
Citiți și: Social-democratul Ștefan Radu Oprea a demisionat din funcția de secretar general al Guvernului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană