Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

pnl opoziție motiunea de cenzură
Categorie: Politic
  • Partidul Naţional Liberal a decis, marţi seară, să ceară PSD să îşi asume guvernarea după ce a inițiat, alături de AUR, moțiunea de cenzură care a răsturnat Guvernul.
  • Liberalii au anunțat că vor intra în opoziție, de unde vor susţine drumul pro-european al României.

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a anunţat, marţi seară, la câteva ore după votul pe moțiunea de cenzură, că PNL a adoptat o rezoluție prin care constată că PSD și AUR sunt responsabile, „au creat criza politică au datoria să-şi asume consecinţele”.

Decizia a fost luată cu 50 de voturi „pentru” și patru abțineri.

„Prin decizia de astăzi PNL confirmă că este un partid cu demnitate, un partid care va lucra în anii următori pentru a construi un pol de modernizare şi pentru a contribui la România modernă, la o Românie fără privilegii, fără sinecuri”, a declarat preşedintele PNL, Ilie Bolojan.

În documentul care are patru puncte şi care a fost votat marţi seară, în şedinţa Biroului Politic Naţional Extins, la care au participat şi primarii de municipii ai PNL şi preşedinţii de Consilii Judeţene, liberalii au votat intrarea în opoziţie.

Decizia adoptată de BPN:

„Având în vedere rezultatul votului exprimat în Parlamentul României asupra moţiunii iniţiate de Partidul Social Democrat (PSD) şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), prin care s-a creat, de facto, o nouă majoritate parlamentară, Partidul Naţional Liberal (PNL), în acord cu deciziile statutare adoptate anterior ca răspuns la criza politică declanşată de PSD, adoptă prezenta DECIZIE

Clarificarea responsabilităţii politice

Criza politică a fost generată de PSD prin boicotarea sistematică a Programului de guvernare la negocierea şi adoptarea căruia a participat în mod direct. Reformele asumate prin acest program de către toate partidele care l-au adoptat au fost întârziate sau compromise de liderii social-democraţi. PSD este astfel responsabil pentru agravarea crizei politice, care a culminat cu iniţierea şi votarea moţiunii de cenzură. Prin asocierea la iniţierea şi votarea moţiunii de cenzură, AUR partajează responsabilitatea politică, în egală măsură, cu PSD. Partidele care au creat criza politică au datoria să-şi asume consecinţele.

Asumarea guvernării de către noua majoritate creată de PSD

PSD a acţionat pentru destrămarea coaliţiei de guvernare formate anul trecut, iar apoi, împreună cu AUR, a creat majoritatea parlamentară pentru iniţierea şi adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului. În consecinţă, ar trebui ca PSD să-şi asume guvernarea şi să nu fugă de răspundere, aşa cum a făcut în ultimele luni.

În condiţiile în care PSD nu şi-a respectat angajamentele asumate, nici partenerii de coaliţie, şi a acţionat în mod iresponsabil în acest context dificil pentru România, nu mai este un partener credibil pentru PNL în procesul de formare a unui nou guvern.

Poziţia PNL în actualul context politic

În acest nou context politic, PNL îşi menţine deciziile adoptate de forurile statutare şi de grupurile parlamentare şi va rămâne în opoziţie, exercitând un rol activ, responsabil şi constructiv, în interesul cetăţenilor şi al stabilităţii economice.

Angajamentele PNL

PNL îşi reafirmă angajamentele, pe care le va susţine şi în opoziţie cu toate mijloacele parlamentare în perioada următoare:

  • finalizarea obiectivelor din PNRR şi adoptarea legislaţiei pentru îndeplinirea jaloanelor;
  • susţinerea programului de relansare economică;
  • Programul SAFE;
  • procesul de aderare la OECD;
  • menţinerea echilibrelor bugetare”.

Alături de Ilie Bolojan au fost, la momentul anunțului, doi dintre prim-vicepreşedinţii PNL, Ciprian Ciucu şi Adrian Veştea, ceilalți doi, Cătălin Predoiu și Nicoleta Pauliuc, neaflându-se în grupul care l-a însoțit pe liderul liberal. Amândoi își exprimaseră anterior poziția, arătând că  ieșirea PNL de la guvernare ar, fi, din punctul lor de vedere, o greșeală.

Citiți și: Cătălin Predoiu, după moțiunea de cenzură: „PNL trebuie să continue guvernarea și să își asume responsabilitatea”

Back To Top