- Grupurile parlamentare reunite ale PSD au luat parte, joi, la o ședință la Parlament, pentru a discuta lista de miniștri și programul de guvernare.
- La finalul întâlnirii, președintele partidului, Sorin Grindeanu, a anunțat că decizia social-democraților „se mai lasă așteptată”.
Grindeanu a subliniat că toţi parlamentarii PSD au participat la şedinţă, dar decizia se lasă așteptată.
„În acest moment Partidul Social-Democrat se află în situaţia următoare: stăm şi analizăm foarte bine tot ceea ce ţine de programul de guvernare, fiindcă, dacă e să privim doar la ceea ce s-a întâmplat ultima dată, şi anume în urmă cu un an, când noi am venit de bună credinţă într-o coaliţie, dar am fost cam singurii de bună credinţă în acea coaliţie, toţi ceilalţi au avut doar un singur proiect politic, acela de a lovi PSD-ul şi de a-l critica. Ceea ce, de fapt, vedem şi acum. Şi atunci, PSD-ul trebuie să judece foarte bine dacă mai intră sau nu într-o asemenea majoritate, a declarat liderul social-democrat.
Acesta a spus că are „tot respectul pentru Adrian Veştea”, dar „decizia PSD, de a intra sau nu (la guvernare - n.r.), se mai lasă aşteptată”. „Azi i-am informat pe colegii mei că, în principiu, mi-aş dori duminică, după-amiază, să închidem toate aceste dezbateri interne, să avem un Consiliu Politic Naţional şi să luăm decizia dacă intrăm sau nu în echipa sau în guvernul condus de Adrian Veştea”, a adăugat acesta, a spus el.
PNL, USR şi UDMR au anunţat deja că nu vor susţine învestirea Guvernului Veştea. Liderii AUR au făcut un anunț similar.
Grindeanu a spus că răspunde doar de voturile parlamentarilor PSD.
Adrian Veștea anunțase că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista cu propunerile de miniștri. Întrebat de ce premirul desemnat nu a făcut acest lucru, Grindeanu a spus că „PSD; în acest moment, trebuie să dezbată în forurile interne. I-am spus aceste lucruri, trebuie să ne consultăm”.
Citiți și: PNL: „Formula de guvernare propusă de Adrian Veștea conduce, în fapt, la formarea unui guvern condus și susținut de PSD”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană