- Consiliul Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor a decis, miercuri, declanșarea procesului pentru suspendarea lui Nicușor Dan din funcția de președinte al României.
- Formațiunea politică a anunțat că încep și procedurile pentru organizarea alegerilor anticipate.
AUR demarează procesul pentru suspendarea lui Nicușor Dan și procedurile pentru organizarea alegerilor anticipate, anunță reprezentanții formațiunii politice miercuri, după ședința extraordinară a Consiliul Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, care a avut loc la Alexandria.
„Toți cei 135 de membrii CNC AUR prezenți la ședință au votat, în unanimitate, demararea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan și a dialogului cu celelalte forțe politice în acest sens. Printre motivele care stau la baza acestui demers se numără excluderea unei părți importante dintre români din luarea deciziilor care privesc viitorul României, dar și refuzul privind nominalizarea celei de-a doua propuneri de prim-ministru, așa cum este constituțional.
Totodată, membrii CNC AUR au votat, în unanimitate, pentru reîntoarcerea la popor prin începerea procedurilor în privința alegerilor anticipate”, precizează sursa citată.
În cadrul ședinței, Consiliul Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor a decis că parlamentarii formațiunii politice nu vor fi prezenți și nu vor vota niciun guvern al coaliției propuse de Nicușor Dan.
Citiți și: PSD anunță că „sub nicio formă” nu-l va vota premier pe Siegfried Mureșan
„În acest moment, nu se poate vorbi despre colaborarea cu George Simion. Cred că cei care au votat AUR, acest partid, cred că trebuie să realizeze că, în acest moment, cine îl menţine în funcţie pe Ilie Bolojan este AUR şi George Simion. Prin ceea ce a făcut în aceste săptămâni, ei sunt cei care l-au menţinut în funcţie”, a declarat Sorin Grindeanu, miercuri, la Parlament.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană