Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Mihai Apostolache România în Acțiune
Categorie: Politic
  • Mihai Apostolache, președintele România în Acțiune, atrage atenția asupra necesității organizării alegerilor locale parțiale în localitățile rămase fără conducere în administrația locală.
  • Acesta dă ca exemplu „cazul Ciorani” și acuză Guvernul că „încalcă fără jenă dispozițiile legale, întârziind nepermis organizarea acestor alegeri” care, pe lângă rolul lor evident, ar arăta și „potențialul real al partidelor parlamentare”.

Mihai Apostolache consideră că, „înainte de a discuta despre alegeri anticipate, mai bine Guvernul ar organiza alegeri locale parțiale”.

​„Pentru a vedea potențialul real al partidelor parlamentare, nu cel prezentat în sondaje de opinie plătite din bani publici, Guvernul trebuie să organizeze alegeri locale parțiale. De altfel, executivul încalcă fără jenă dispozițiile legale, întârziind nepermis organizarea acestor alegeri”, atrage atenția președintele România în Acțiune.

Apostolache a dat ca exemplu cazul comunei Ciorani, rămase fără primar după condamnarea definitivă a câștigătorului scrutinului din iunie 2024.

„Unul dintre județele în care urmează să se organizeze alegeri locale parțiale este Prahova, în localitatea Ciorani. ​În Ciorani, fostului primar i-a încetat de drept mandatul ca urmare a problemelor de natură penală legate de fraudarea alegerilor. ​Este o situație unică la nivel național prin modul în care s-a acționat, dar care a fost trecută prea ușor cu vederea.

Niciunul dintre cele două partide al căror candidat a fost de-a lungul timpului fostul primar (PNL și PSD) nu a ieșit public să condamne astfel de practici și să își ceară scuze electoratului pentru faptele acestuia.

​Această complicitate a celor două partide aruncă o umbră nemeritată asupra primarilor PNL și PSD care și-au obținut pe drept mandatul și care au rezultate în comunitățile lor.

Totodată, tolerarea unui astfel de comportament, incompatibil cu valorile democratice, pune sub semnul întrebării corectitudinea procesului electoral organizat de unul dintre cele două partide sau de cele două partide împreună”, consideră președintele România în Acțiune.

Citiți și: Mihai Apostolache (România în Acțiune): „Dacă nu sunteți capabili să oferiți țării un Guvern, atunci întoarceți-vă la popor!”

Din punctul său de vedere, „aderența electorală a unui partid se măsoară în alegeri. Iar comunitățile locale au nevoie de primari care ies din urnă, nu din pixul cu care se completează procesele-verbale. ​Așadar, organizați alegeri locale parțiale!”

Back To Top