-
La Ploiești a fost inaugurat, joi, Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, un proiect demarat acum doi ani și jumătate, cu finanțare prin PNRR.
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități a beneficiat de o finanțare de 3.342.334 lei + TVA, prin PNRR, la care s-au adăugat fonduri din bugetul local, pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile, în cuantum de 944.820,65 lei+TVA.
În cadrul acestei unități, 90 de persoane vulnerabile vor beneficia de consiliere psihologică, activităţi de abilitare şi reabilitare, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, activităţi de integrare socială şi civică, pregătire pentru integrarea pe piaţa muncii, precum si servicii de îngrijire şi asistenţă. Însă, reamintesc consilierii locali ai PNL, drumul de la idee la momentul inaugurării.
„Proiectul inaugurat astăzi a fost susținut încă de la început de PNL Ploiești, prin consilierii noștri locali, pe parcursul mandatului trecut, contractul de finanțare fiind semnat chiar la începutul anului 2024, de fosta conducere a administrației locale.
Poate părea incredibil, dar consilierii locali ai PNL au fost nevoiţi să «lupte» pentru acest proiect, chiar şi cu conducerea ASSC, care considera nefezabilă implementarea lui.
Noi am rămas consecvenţi în dorinţa noastră de a fi parte dintr-o societate în care fiecare persoană beneficiază de şanse egale şi respect, iar persoanele cu dizabilităţi au nevoie de sprijin pentru incluziune socială şi pentru creşterea calităţii vieţii”, au transmis aceștia într-un comunicat publicat joi după-amiază.
„Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități reprezintă mai mult decât o clădire, este un pas spre normalitate pentru demnitatea fiecărei persoane. Comunitatea este despre oameni şi despre relaţiile pe care le avem cu cei de lângă noi. Comunitatea înseamnă empatie, incluziune, demnitate şi respect. Partidul Naţional Liberal rămâne consecvent acestor valori pe care le vom promova şi susţine in continuare”, se încheie comunicatul PNL Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană