Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic
  • Autoritatea Electorală Permanentă a organizat, în această săptămână, la Ploiești, un program intern de instruire și pregătire profesională, prilej cu care președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a vorbit despre actualizarea Registrului Electoral și despre dificultățile întâmpinate în verificarea datelor alegătorilor.
  • Potrivit acestuia, autoritățile au reușit să clarifice situația a 17.500 de persoane cu vârste de peste 100 de ani, iar verificările vor continua pentru categoria de vârstă 90–100 de ani.

Problemele din Registrul Electoral și costurile unor eventuale alegeri anticipate au fost două dintre temele abordate de Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente, la Ploiești. Țuțuianu a participat la programul intern de instruire și pregătire profesională organizat de AEP în această săptămână, iar la finalul întâlnirii a prezentat câteva dintre problemele cu care se confruntă instituția în procesul de actualizare a evidențelor electorale.

Una dintre situațiile semnalate de președintele AEP vizează persoanele cu vârste de peste 100 de ani care figurează în Registrul Electoral. „În urmă cu câteva luni am prezentat situația persoanelor cu vârste peste 100 de ani. Erau peste 35.000 de persoane înscrise în Registrul Electoral. Majoritatea, evident, sunt decedate. Am reușit să clarificăm 17.500 de persoane, pentru restul nu avem documente”, a declarat Adrian Țuțuianu. „În Prahova figurează 211 persoane peste 100 de ani, câte două-trei în fiecare localitate. O să trecem la pasul viitor, să-i verificăm pe cei între 90 și 100 de ani”, a precizat șeful AEP.

Verificarea este complicată și de situațiile în care persoanele înscrise în evidențe și-au pierdut cetățenia română sau au decedat în străinătate. „Sunt și persoane care au pierdut cetățenia română, altele au decedat prin străinătate”, a mai spus Adrian Țuțuianu.

Schimb de date cu Republica Moldova

O altă categorie menționată de președintele AEP este reprezentată de cetățenii români cu domiciliul în Republica Moldova și Ucraina. „Avem aproape 400.000 de cetățeni români cu domiciliul în Republica Moldova și Ucraina. Nu știm nimic despre ei”, a afirmat Țuțuianu. „Am discutat cu cei din Comisia Electorală din Moldova să exporta datele din registrul lor în registrul nostru, astfel să-i scoatem pe cei care au decedat sau au suferit o condamnare și nu au drept de vot”, a explicat președintele AEP.

Cât ar costa alegerile anticipate

În cadrul întâlnirii de la Ploiești, Adrian Țuțuianu a vorbit și despre costurile organizării unor eventuale alegeri anticipate. Potrivit estimării prezentate de președintele AEP, organizarea unui astfel de scrutin ar depăși 110 milioane de euro, anumite categorii de costuri fiind cu aproximativ 30% mai mari decat cele de la ultimele alegeri parlamentare.

Citește și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Ploieștiul își celebrează seniorii cu o săptămână de evenimente

Back To Top